Ceasul de rugăciune 16.04.2020

Hristos s-a născut,

Astăzi Sfânta noastră biserică prăznuiește Sfânta și marea Joi; Sf. Mc. fecioare Agapia, Irina și Hionia. Denia celor 12 Evanghelii a Sfintei și Marii Vineri.

Joi, 16 aprilie 2020, dimineața se săvârșește Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în amintirea Cinei cele de Taina a Domnului și în unele Biserici se reface momentul spălării picioarelor ucenicilor de către Domnul Hristos. Este o Sfânta Liturghie de o frumusețe aparte în tot anul bisericesc. Mergeți cu bucurie și dacă v-ați pregătit împărtășiți-vă cu Trupul și Sângele Domnului.

Joi seară urmează a cincea denie, momentul culminant al acestei săptămâni: răstignirea Domnului și scoaterea crucii în mijlocul bisericii. Este Denia din Sfânta și Marea zi de Vineri în care se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insul­tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care Le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, e a fost răstignit împreună cu El.

Sâmbătă, 19 aprilie 2014, dimineață se săvârșește Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, iarăși o liturghie cu cântări aparte, ceva rar în tot cultul nostru. O altă ocazie de a primi Trupul și Sângele Domnului.

Sâmbătă seara, la miezul nopții serbăm tot neamul creștinesc de pe întinsul pământului Învierea Dumnezeului nostru drag: Iisus Hristos – Mântuitorul lumii.

Să ne pregătim sufletește pentru a primi  Învierea și apoi în toate zilele de Paști, căci doar așa vom simți bucuria cea adevărată a Paștelui.

Miercuri 22 aprilie 2020 va urma sărbătoarea Sf. Gheorghe și vineri 24 aprilie 2020 sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, iarăși ocazii să primim Sfânta Euharistie și să simțim bucuria mare a Săptămânii Luminate.

Nu ratați acest program duhovncesc pregătit cu înțelepciune de Dumnezeu în Biserică tuturor creștinilor.
Nu este bucurie mai mare decât următoarele 2 săptămâni ale anului bisericesc.

Săptămâna mare și săptămâna luminată sunt cu adevărat inima anului Bisericesc. Deseară ne întâlnim în rugăciune la ora 21.00 – 22.00 rostind Acatistul Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului.

Acatistul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos

Rugați-vă pentru întreaga țară și pentru tot neamul omenesc să-L cunoască pe Dumnezeul nostru.

Domnul Hristos în mijlocul nostru!