CINE ESTE DUMNEZEU?

    Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul, Unul-Născut,care este în sânurile Tatălui, acela L-a făcut cunoscut”. Prin urmare, Dumnezeirea este inefabilă și incomprehensibilă, „căci nimeni nu cunoaşte  pe Tatăl afară de Fiul și nici pe Fiul afară de Tatăl”. Sfântul Duh, însă,cunoaşte cele ale lui Dumnezeu, în chipul în care duhul omului cunoaşte, cele ce sunt în el. În afară de prima  Și  fericita fire, nimeni n-a cunoscut, vreodată pe Dumnezeu, decât numai acela căruia el i s-a descoperit. Nimeni, nu numai dintre oameni, dar nici dintre puterile suprapământești, adică chiar dintre Heruvimi și Serafimi. Dumnezeu s-a făcut apoi cunoscut, atât cât ne este cu putinţă să-l înţelegem, mai întâi prin lege şi prin profeţi, iar în urmă prin Fiul Lui, Unul-Născut, Domnul și Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru aceea primim, cunoştem și cinstim toate cele predate nouă prin lege, prin profeţi, prin apostoli şi prin evangheliști şi nu cercetăm nimic mai mult decât acestea. Dumnezeu, fiind bun, este cauza a tot binele și nu este supus nici invidiei, nici patimii. Invidia este departe de firea dumnezeiască, singura bună și în afară de orice patimă. Prin urmare, Dumnezeu, cunoscând toate şi îngrijindu-se dinainte de folosul fiecăruia, ne-a descoperit să cunoaştem numai ceea ce este de folos şi a trecut sub tăcere ceea ce n-am putut să purtăm. Pe acestea deci să le iubim și în acestea să rămânem, nemutând hotarele veşnice si nedepăşind dumnezeiasca predanie.

    Cel care vrea să vorbească sau să audă despre Dumnezeu trebuie să ştie în chip clar că atât cele cu privire la doctrina despre Dumnezeu, cât și cele cu privire la doctrina întrupării, nu sunt toate inexprimabile şi nici toate exprimabile, nici toate incognoscibile și nici toate cognoscibile. Altceva este cognoscibilul si altceva exprimabilul, după cum altceva este vorbirea şi altceva cunoaşterea. Pentru aceasta nu pot fi exprimate cu claritate multe din acelea care se înţeleg în chip obscur despre Dumnezeu, ci suntem siliţi să exprimăm lucrurile, care sunt mai presus de noi, în felul nostru omenesc de a vorbi, după cum spunem că Dumnezeu doarme, că se mânie, că nu ne poartă de grijă, că are mâini, picioare şi cele asemenea. Noi cunoaştem și mărturisim că Dumnezeu este fără de început, fără de sfârșit, veşnic, pururea dăinuitor, nezidit, neschimbat, neprefăcut, simplu, ne-compus, necorporal, nevăzut, impalpabil, necircumscris, infinit, incomprehensibil, indefinit, insesizabil, bun, drept, creatorul tuturor făpturilor, atotputernic, atotstăpînitor, atoatevăzător, atoatepurtător de grijă, stăpânitor și judecător. Cunoaştem şi mărturisim că este un singur Dumnezeu, adică o singură fiinţă; că este cunoscut și este în trei ipostase, adică Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh; că Tatăl și Fiul şi Sfântul Duh sunt unul în toate, afară de ne-naştere, naştere si purcedere; că Fiul, Unul-Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeu, din pricina îndurării milei Sale pentru mântuirea noastră, a fost zămislit, fără de sământă, prin bunăvoinţa Tatălui şi prin conlucrarea prea Sfântului Duh, şi s-a născut prin Sfântul Duh, fără stricăciune, din Sfânta Fecioară şi Născătoarea de Dumnezeu Maria și s-a făcut din ea om desăvârşit; că acelaşi este, în acelaşi timp, și Dumnezeu desăvârșit și om desăvârşit, din două firi, din Dumnezeire și omenire, și în două firi, care au facultatea de a înţelege, de a voi, de a lucra și de a acţiona liber, şi ca să spunem într-un cuvânt, fiind desăvârşite,potrivit definiţiei şi raţiunii fiecăreia din firi, adică a Dumnezeirii și a omenirii, dar într-o singură ipostasă compusă; că a flămînzit, a însetat, a obosit, a fost răstignit, a primit încercarea morţii şi a îngropării de trei zile, s-a înălţat la ceruri, de unde a și venit la noi, şi iarăşi va veni în vremea de apoi. Şi martoră a acestora este dumnezeiasca Scriptură şi toată ceata sfinţilor. Ce este însă fiinţa lui Dumnezeu, sau cum este întru toate, sau cum Fiul, Unul-Născut și Dumnezeu, golindu-se pe El însuşi, s-a făcut om din sângiuri feciorelnice, fiind plăsmuit după o altă lege decât cea firească, sau cum a umblat pe ape, fără să-și ude picioarele, nu cunoaştem şi nici nu putem spune. Aşadar, nu este cu putinţă să spunem ceva despre Dumnezeu și, în general, și înţelegem altceva decât cele care, în chip dumnezeiesc, ni s-au vestit sau ni s-au spus și revelat prin cuvintele dumnezeieşti ale Vechiului și Noului Testament.

    Este evident că Dumnezeu este necorporal. Căci, cum ar avea corp ceea ce este infinit, nemărginit, fără de formă, impalpabil, nevăzut, simplu și necompus? Cum ar fi neschimbător, dacă ar fi mărginit și pasibil? Cum ar fi impasibil ceea ce este compus din elemente și ceea ce se descompune iarăşi în aceleaşi elemente? Căci compunerea este principiul luptei; lupta, principiul dezbinării; dezbinarea, principiul descompunerii; iar descompunerea este cu totul străină lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi corporal, cum se va putea respecta dictonul că Dumnezeu străbate prin toate și umple toate, după cum spune Scriptura:

(IEREMIA 23 : 24)  Poate oare omul să se ascundă în loc tainic, unde să nu-l văd Eu, zice Domnul? Au nu umplu Eu cerul şi pământul, zice Domnul?

Căci este cu neputinţă ca un corp să treacă prin corpuri, fără să taie şi să fie tăiat, fără să se împletească și să întâmpine împotrivire, după cum se amestecă și se combină toate corpurile lichide…este mult mai potrivit să vorbim despre fiinţa lui Dumnezeu facând abstracţie de toate existenţele, căci Dumnezeu nu face parte din existenţe. Asta nu înseamnă că Dumnezeu nu există, ci că el este mai presus de toate existenţele și mai presus de însăşi existenţa. Şi dacă cunoştinţele sunt în legătură cu existenţele, urmează că ceea ce este mai presus de cunoştinţă va fi negreşit și mai presus de existenţă, și din contră, ceea ce este mai presus de existenţă, va fi și mai presus de cunoştinţă. Prin urmare, Dumnezeirea este infinită și incomprehensibilă. Şi numai aceasta putem înţelege cu privire la fiinţa sa, anume nemărginirea şi incomprehensibilitatea Sa. Toate câte le spunem în chip afirmativ cu privire la Dumnezeu nu indică  natura Lui, ci cele în legatură cu natura Sa. Chiar dacă vom spune că Dumnezeu este bun, că este drept, că este înţelept, sau orice altceva, nu indicăm natura lui Dumnezeu, ci pe acelea în legătură cu natura Lui. Sunt unele, însă, care se spun în chip afirmativ cu privire la Dumnezeu, care au o putere de negaţie covârșitoare; de pildă când spunem că Dumnezeu este întuneric, nu înţelegem că Dumnezeu este întuneric, ci înţelegem că nu este lumină, ci ceva mai presus de lumină; și când zicem că este lumină, înţelegem că nu este întuneric. Dumnezeu este unul în fiinţa Sa şi subzistă întreit în Ipostasurile Sale într-o desăvârşită împreună-petrecere. Dumnezeirea nu este însă o fire compusă din trei ipostasuri, ci o singură fiinţă în trei ipostasuri desăvârşite. În Dumnezeu există deci o singură fiinţă, o singură voinţă şi o singură lucrare. Dumnezeirea formează o unitate desăvârşită, dar ea nu se limitează şi nu se închide într-o singură persoană. Deşi fiinţează în mod unitar, Dumnezeu are un mod de subzistenţă treimic. Tatăl, Fiul şi Duhul au Persoană proprie, mişcându-Se una către alta, în aşa fel încât fiecare Se deschide şi Se află în cealaltă, fără contopire, amestecare sau confundare, ci prin posedare reciprocă. Cele trei Ipostasuri există unul în celălalt, într-o stare de mişcare, o mişcare de iubire interioară coerentă, aceasta fiind perihoreza; astfel încât dumnezeirea fiinţează unitar, perihoretic, subzistând treimic. De aceea, când spunem «Sfânta Treime» ne gândim la cele trei Ipostasuri care Se află unul în altul şi comunică reciproc, Se întâlnesc unul cu altul fără să confunde sau să suprime diferenţa Lor ipostatică.

Ioan Damaschin (675 – 749 d. H)