ATEISM

Dacă zici că ești ateu și ai citit Biblia este bine. Trebuie să știi însă că, Cuvântul Lui Dumnezeu nu se întoarce înapoi la El fără rod. Prin aceasta recunoaștem căci este Adevărat deoarece omul nu poate rămâne nepăsător la auzirea Cuvântului. Deci rodul poate să fie osânda veșnică sau viața veșnică. Din sufletul meu îți doresc Viață și bucurie veșnică.

Psalmul 13, 1: Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu!”

Big-Bang și existența Lui Dumnezeu

În concepția ateist-pseudoștiințifică actuală, universul a apărut fără a exista Creator. Într-un manual de Geografie găsim scris: „Energia, materia, spaţiul şi timpul ar fi apărut in urma uriaşei explozii a unei sfere iniţiale, formată din energie. Această explozie este cunoscută sub numele de Big Bang”

Propozitia: „Energia a apărut în urma uriaşei explozii a unei sfere initiale, formatâ din energie” este lipsită de sens. Ea nu explică originea energiei. Modelul „Big-Bang” nu explică nici originea structurii initiale, nici existenţa spatiului în care are loc expansiunea, nici originea timpului.

Stiinta actuala admite ideea ca univerul are un inceput. Teoria „Big-Bang” prezinta expansiunea universului pornind de la o structura initiala, dar nu arata originea acestei structuri. Deci nu este un model pentru aparitia universului, ci pentru expansiunea lui.

O varianta mai noua a teoriei propune modelul unui univers care a aparut din nimic. Insa teoria stiintifica nu explica modul in care s-a trecut de la nimic (de la inexistenta materiei) la ceva (la existenta materiei). Nu se poate admite rational ca s-a trecut fara o cauza de la nimic (de la starea caracterizata prin lipsa materiei), la ceva (la existenţa materiala). Iar cauza nu poate fi materială, deoarece inainte de existenta materiei nu exista nimic material.

Din cele două afirmatii:

  1. Trecerea a avut o Cauză;

  2. Cauza nu poate fi materială, rezulta că aceasta trecere a avut o Cauză imaterială.

In teoria „Big-Bang” este foarte importanta stabilirea conditiilor initiale. Probabilitatea realizării unui univers fizic de felul celui în care trăim este:

1/10 exp 10 exp 123

Această fracţie este foarte mică, deoarece numitorul este foarte mare. Dacă s-ar încerca scrierea desfăşurată a acestui număr, dacă s-ar scrie câte o cifră pe fiecare particula din univers, incercarea ar fi zadarnica, din lipsa de particule. Acest numar nu poate fi scris pe larg in universul in care traim.

Probabilitatea fiind incredibil de mică, rezultă că stabilirea condițiilor inițiale nu poate fi atribuită întamplării. Iar ceea ce nu poate fi atribuit întamplării are o Cauză rațională. Raționalitatea acestei Cauze se poate vedea și din complexitatea funcțională a organismelor vii. În plus, această Cauză rațională trebuie sa fie imaterială, din considerentele prezentate anterior.

Astfel, ajungem la concluzia că trecerea de la inexistența materiei la existența materiei are o Cauză imaterială și rațională. Existența universului nu poate fi înțeleasă fără existența lui Dumnezeu.

(Ioan Vladucă – Dictatura pseudoștiinței)

Naturaliștii susțin că universul cu toată materia și legile care guvernează materia ar fi apărut din nimic fără o cauză exterioară materiei și legilor universului. Dar, ținând cont că universul fizic este supus principiului cauză-efect, rezultă că materia nu se poate explica rațional prin ea însăși și nici legile univerului nu pot fi explicate prin ele însele pentru că ele nu pot fi în același timp cauză și efect al propriei existențe. Atâta timp cât naturaliștii acceptă că materia și legile ce o guvernează au avut cândva un început, nu se poate susține logic că materia este cauza a existenței materiei. De vreme ce  materia are un început iar înainte de acel început nu exista materia care să joace rolul de cauză, înseamnă că nu materia este cauza propriei apariții. Dar se pare că naturaliștii au atât de multă credință în autosuficiența naturalului pe care o susțin, încât fac abstracție de rațiune și consecvență logică, ca mai apoi să apere teoria naturalismului invocând tocmai rațiunea care le lipsește din explicație. Acest lucru arată defapt că atunci când vine vorba de explicarea începutului existenței prin prisma naturalismului, este nevoie de o mare credință, nu de știință.

Al doilea lucru pe care îl susțin naturaliștii este că viața poate apărea din non-viață prin factori pur naturali. Cum ar fi apărut acea formă de viață nici naturaliștii nu pot explica decât prin înaintarea de presupuneri nedemonstrate științific, căci natura înconjurătoare nu demonstrează apariția spontană a vietii din non-viata in vreun fel. Dar, presupunand ca din materia non-vie a rezultat o prima forma de viață prin influența unor factori pur naturali, înseamnă să spunem că respectivii factori iraționali au îndeplinit următoarele cerințe:

– au creeat informație net superioară calitativ și distinctiv de informația materiei non-vii într-o entitate de sine stătătoare (organismul);

– au organizat și coordonat complexitatea enormă a informației prezente în structura organismului astfel încât să nu rezulte conflicte de funcționare;

– au creeat organismul cu metabolism propriu;

– au creeat organismul cu sistem de reproducere propriu;

– au dat suflare de viață acelui organism;

Însă natura nu a furnizat niciodată vreun exemplu observat prin care să se concluzioneze că viața poate apărea spontan din materie non-vie cu toate aceste cerințe enumerate care sunt necesare (nu însă și suficiente). Dat fiind faptul că nu există vreo dovadă în acest sens, întrebam cum poate fi prezentată ipoteza „se crede că viața a apărut din non-viață prin cauze naturale” drept concluzie: ” viața a apărut din non-viață prin cauze naturale”. Deci cum poate fi prezentată o ipoteză de ordin filozofic drept concluzie științifică, fără demonstrație științifică?

În lipsa acestor demonstrații științifice, tragem concluzia că naturaliștii au nevoie de mult mai multă credință în ceea ce afirmă despre apariția vieții, decât credincioșii care afirmă că viața este cauzată de Dumnezeu, ființă rațională, atemporală și nesupusa materiei.

De aceea, ideea naturalismului inaintată la început pentru a explica existența universului și a vieții, arată doar că naturaliștii se forțează singuri să creadă în minuni iraționale și nepersonale, căci nu au dovezi științice care să le sprijine crezul în acest sens. Pe când creștinii își exercită libertatea de a crede în minuni personale și supra-naturale, dând dovadă de sănătate și consecvență în gândire, căci nu pun pe seama materiei ceea ce ea arată că nu poate face și da.

Deci, nu degeaba spunea părintele Arsenie Boca că „Necredincioșii, spre rușinea noastră, își cred necredinței lor mai mult decât credem noi credința noastră”

Iată, cum naturaliștii (ateii) sunt oameni mai credincioși decât creștinii, invocând știința pentru apărarea credinței lor, dar din păcate știința nu poate apăra orice credință, ci doar credința care corespunde cu realitatea pe care știința o poate observa și studia în mod obiectiv.

Întrebare de final: Dacă presupunem că naturalismul ar fi adevărat, deci transcendent, necesar și suficient existenței, cum este posibil din punct de vedere naturalist ca oamenii să gândească că poate exista ceva supranatural, adică ceva ieșit din sfera naturalului, și mai ales să conteste naturalismul? Cum se poate întoarce naturalul împotriva sa, contestându-și limitele, dacă este pretins a fi suficient de sine și atotcuprinzător? Este cumva și aceasta o altă „minune” a naturalismului?

Dacă înşişi adepţii teoriei evoluţioniste recunosc faptul că universul a apărut din nimic şi a avut o cauză (imaterială, deoarece materia nu exista), înseamnă că orice savant de bună-credinţă ar trebui să mărturisească adevărul existenţei lui Dumnezeu, constatând că teoria ştiinţifică, pe care o acceptă, confirmă dogmele creştine.
Duhul Sfânt să le lumineze mintea tuturor acelor semeni ai noştri care, cercetând lumea creată de Dumnezeu, nu pot ajunge la cunoaşterea Creatorului.

Oare totul s-a creat la întâmplare?

Se vorbeşte că universul ar fi creat întâmplător.  Oamenii de ştiinţă, oamenii care sunt aşa de învăţaţi cu rigoarea şi acrivia ştiinţifică ne spun nouă tuturor că totul e creat întâmplător, aleator, fără nicio plănuire, fără un scop, ci doar aşa pur şi simplu. Oare face cineva ceva fără să aibe un scop? Orice om crează sau modifică având în minte un scop pentru care duce la bun sfârşit acea acţiune.

Nimeni nu creează ceva doar ca să fie creat, ci îl face ca să fie de folos lui, sau altora,  societăţii sau naturii în mijlocul careia trăim. Oare cum de s-a creat lumea aceasta singură de la sine? Ce scop a avut ea, de s-a creat singură? Unii zic că n-a avut nici un scop. Dar totuşi cum de e aşa de multă ordine în creaţia lui Dumnezeu? Cum totuşi e atâta frumuseţe în lumea în care trăim? Cum de există atâtea taine descoperite şi înca multe altele nedescoperite? Cum de se leagă toate una cu alta? Cum de toate sunt omului de folos, de parcă cineva ni le-ar fi dat în dar?

Am lucrat într-o firmă multinaţională cu foarte mulţi angajaţi, cu cifră de afaceri imensă, cu un brand foarte puternic, cu clienţi foarte pretenţioşi şi am văzut că nimic bun nu se face întâmplător. Ca să rezişti pe piată trebuie să oferi clienţilor servicii de foarte bună calitate, căci piaţa e mereu în mişcare şi concurenţa nu stă niciodată pe loc. Totul e plănuit foarte bine, totul e organizat şi apoi pus în practică după criterii foarte stricte. Disciplina şi oamenii foarte bine pregătiţi sunt cheia succesului. Totul trebuie administrat la perfecţie. Cea mai mare resursă pe care o are o firmă este de departe angajatul. Inteligenţa şi creativitate lui pot face întotdeauna diferenţa şi pot aduce un mare plus de valoare companiei.

Societatea de consum în care trăim ne arată că miliardele de produse pe care le consumăm sunt rodul inteligenţii şi muncii altor oameni. Toate produsele sunt create după standarde exacte, de roboţi programaţi la milimetru; totul e ambalat, transportat, promovat şi distribuit după planuri precise, ca să ajungă la grupul ţintă de clienţi.

Supertehnologizarea şi automatizarea tuturor proceselor arată că, pentru ca lucrurile să meargă bine, e nevoie de o structură inteligentă care să administreze şi dezvolte toate resursele şi informaţiile.

Dacă noi avem nevoie de ordine în fiecare colţ al vieţii noastre, dacă noi vedem că totul în societatea în care trăim e plănuit, organizat şi implementat, pentru ca totul sa iasa bine, cum oare universul e creat intamplator?

Cum de zic evoluţioniştii că lumea s-a creat dintr-un punct, şi întâmplător toate au ajuns aşa cum le avem astăzi. E ca şi cum ai zice că o clădire de birouri s-a creat aruncând la întâmplare fier beton şi ciment din elicopter, dar angajaţii care muncesc în acea clădire fac totul după planuri precise şi nu lasă nimic la voia întâmplării.

Aşa e şi cu cei care susţin evoluţionismul: ei zic că universul s-a creat din întâmplare, dar noi toţi oamenii din acest univers facem totul în mod organizat, şi nimic nu ne iese bine la voia întâmplării.

Veșnicia lui Dumnezeu sau veșnicia universului?

Dumnezeu s-a arătat oamenilor ca fiind veșnic, fără început și fără sfârșit! Cum deci se poate ajunge la un răspuns logic pentru întrebarea  „Este Dumnezeu veșnic”?

Naturalismul (evoluționismul) când încearcă să răspundă la întrebări legate de crearea lumii are o mare problemă, pentru că pleacă mereu de la pasul 2-3, și nu de la momentul 0, aceasta pentru că nu poate explica crearea materiei și a legilor ce o guvernează. Dacă cineva admite că materia este veșnică (fără început și sfârșit) putem admite că există veșnicie. Și pentru că noi oamenii suntem și materie (trup) atunci și noi ar trebui să fim veșnici. Deci noi putem susține că Dumnezeu e veșnic (fără început și sfârșit)!

Acum însă se întrezărește o altă problemă. Dacă materia nu-i veșnică, atunci cum s-a creat? Cum s-a creat primul atom și al doilea atom, ca mai apoi să „degenereze” totul? Dacă admitem că universul are un început, atunci odată și odată universul trebuia să fie nul, deci neexistent, și fiind nul, lipsit de orice fel de materie, oricât de microscopică ar fi, ne întrebăm cum s-a creat prima particulă? Nu putem admite nici că materia s-a creat în urma unor forțe și energii, pentru că într-adevăr, materia conține forță și energie, dar dacă nu era materia cum puteau să existe aceste forțe?

Dar, dacă prin absurd admitem că în urma unor forțe și energii s-a creat toată măreția universului, apare o altă problemă. Cum au putut crea aceste forțe toată complexitatea universului, ținând cont de faptul că niște simple forțe nu au rațiune, iar universul conține și informație?

Așadar, nu se poate ajunge la o concluzie logică în ceea ce privește crearea materiei, din punct de vedere naturalist (evoluționist).Un ateu m-a întrebat, cine l-a creat la Dumnezeu? I-am dat urmatorul răspuns: Dacă cineva l-a creat pe Dumnezeu, atunci și acel „cineva” trebuia să aibă un creator, apoi și „creatorul” celui care l-a creat pe Dumnezeu ar fi trebuit să aibă un creator, și mergând tot așa prin regresie la infinit, ajungem la concluzia că  trebuie să existe Cineva care este necreat și cauza a întregii creații, izvor al mișcării și al energiei în univers. Iar concluzia este logică, căci pentru începutul prim al existenței universului fizic este nevoie de o cauză primă, necauzată la rândul ei de o altă cauză (căci altfel nu ar mai fi o primă cauză).

Pe Dumnezeu nu-l putem cuprinde cu mintea și măsura, pentru că El este deasupra lanțului cauzal al existenței și al oricarui început. Dumnezeu este rațiunea de a fi a tuturor lucrurilor, nedepinzând de nimeni si nimic.

Concluzia logică: materia nu poate fi  creată din nimic (fară o intervenție supra-naturală) și nu este veșnică, iar Dumnezeu nefiind supus materiei, este veșnic, pentru că materia limitează (se poate masura sub diferite aspecte), pe când  Dumnezeu nu este supus unor norme: „Eu sunt Cel ce sunt”!

Autor: Claudiu Bălan