ȘTIINȚA ȘI CREDINȚA

    Știința umană se bazează pe observație, după care observațiile sunt interpretate și se încearcă descoperirea legilor după care funcționează și apoi se încearcă verificarea repetabilității și reproductibilității lor în condiții similare sau chiar identice

Între știință și credința ortodoxă nu este nicio contradicție. Singurele contradicții sunt în mintea noastră. Știința adevărată este ce a descoperit Dumnezeu omului. Crezi că electronul nu a existat înainte de a apărea fizica ca știință? La fel cu orice altă particulă. Toate sunt acolo, puse de Dumnezeu și așteaptă să fie revelate la momentul potrivit. Noi ne-am cam obișnuit să punem carul înaintea boilor și să confundăm creația cu Creatorul.

    Adevăraţii creştini – mă refer la credincioşii autentici, nu la habotnici – îşi susţin convingerile despre Dumnezeu combătând ateismul, nicidecum ştiinţa care n-ar trebui utilizată în discuţiile teologice şi filosofice, căci ea are în vedere cercetarea unui domeniu total diferit – lumea creată de Dumnezeu – în timp ce religia vizează relaţia omului cu Dumnezeu, Creatorul universului cercetat de ştiinţă. Nu putem încadra vechimea științei într-o perioadă istorică infim de scurtă: 200 de ani. Ar fi nedrept pentru atâția cercetători și oameni care au adus contribuții enorme la cunoașterea științifică. Ce facem cu cei care au descoperit banala roată, cei care au descoperit cum se prelucrează metalele prin topire, ce facem cu cei care au descoperit cum se face oglinda? nu mai vorbesc de matematică, retorică, logică, …etc. Lucrurile acestea aparent simple le folosim din plin astăzi, în ciuda tehnologiilor moderne pe care le utilizăm deopotrivă. Deci știința e veche de când e omul scos din rai, căci de atunci are el nevoie de unelte, mecanisme, etc, care să-i facă viața mai ușoară în lipsa Harului de care nu mai are parte.
E altceva să spunem “cunoașterea științifică a evoluat foarte mult în ultimii 200 de ani”, dar nu să o reducem la 200 de ani. Apoi spui că “E o realitate că, știința singură a făcut toate astea, CERCETÂND.” Însă dragul meu, știința nu face nimic singură și te rog să nu mi-o iei în nume de rău că mă leg de acest aspect aparent banal. Deci oamenii de știință descoperă cercetând. Dar nu singuri. Niciodată singuri. Oricât de atei sau credincioși ar fi, tot Dumnezeu rânduiește când și cum să aibe omul acces la noi descoperiri științifice.
Newton a fost smerit când a descoperit teoria gravitației și a spus “am fost inspirat…”, adică Cineva la inspirat. Nu e singurul care a fost conștient că Dumnezeu luminează mintea și aduce în lumina rațiunii omenești noi aspecte ale creației. Cunoașterea poate fi de multe feluri, nu doar cea care se rezumă la microscop sau la aparatele de măsură. Ființa lui Dumnezeu nu poate fi cercetată cu niciun mijloc/unealtă a științei căci Dumnezeu este duh, nu se supune materiei. Pentru cunoașterea lui Dumnezeu operam cu altfel de mijloace, iar aici vin Sfinții Părinți și ne învață cum ajungem la cunoașterea lui Dumnezeu (prin curțarea inimii de patimi, prin rugăciune, ajungând la contemplare).

Omul este trup și suflet, și nu își poate găsi rostul, împlinirea decât în Dumnezeu. Ori ateismul, pentru că nu ține cont de partea spirituală a omului, înseamnă mutilarea sufletească a ființei umane,  iar necredința înseamnă moarte sufletească. Fără credința în Dumnezeu suntem la cheremul diavolului, să ne târască prin toate patimile pe care adesea, din amăgire le numim virtuți ( a fi cu tupeu = a fi descurcăret, a fi desfrânat = a avea experiența sexuală, a fi viclean = a fi isteț, etc) Aici este marea problema. Nimeni nu se naște credincios, deci aproape toți am cunoscut necredința mai mult sau mai puțin, dar niciun om care caută sincer nu ramâne ateu sau agnostic. Întotdeauna, cercetarea, studiul și dezvoltarea cultural-artistică făcute de dragul oamenilor, i-au adus pe cei care le-au practicat mai aproape de Dumnezeu și de oameni. Numai cei care fac lucrurile pentru slava lor deșartă devin semei, înfumurați și nu vor să audă de Dumnezeu nimic.