EVOLUȚIONISM

 Toată teoria evoluției pornește de la ideea că viața a apărut din non-viață. Ori acest lucru nu este nici demonstrat nici demonstrabil…Ca evoluționismul să aibă șansa de teorie științifică despre care să putem discuta, trebuie demonstrat că viața poate apare din non-viață, precum este tema articolului la care discutăm.

Dacă pamântul ar avea milioane de ani, ar fi acoperit cu praf cosmic în strat gros de zeci de metri, zeci de tone de praf meteoritic cad pe pământ. Volumul acestuia și depunerea nichelului în scoarța terestră arată că vârsta pământului nu depășește 6000 de ani. În 4,5 miliarde de ani după calculele oamenilor de știință pe suprafața lunii ar fi trebuit să fie un strat de praf meteoritic gros de 345 metri. Astronauții însă au găsit un strat de praf de aproximativ 1cm, asta arată că luna la fel ca alte planete este tânără. Cercetările recente au confirmat că strămoșul comun al întregii omeniri este eva mitocondrială,(Eva mitocondrială este numele dat unei femei ipotetice reprezentând, în genetica umană, cel mai recent strămoș comun pe linie maternă (most recent common ancestor, abreviat MRCA în limba engleză). Cu alte cuvinte, aceasta a fost femeia din care coboară toți indivizii populațiilor actuale pe linia maternă, prin mamele acestor mame, și tot așa mai departe în trecut până când toate liniile converg la o singură persoană. Deoarece ADN-ul mitocondrial este transmis de la mamă la copii fără a suferi procesul de recombinare, toate moleculele de ADN mitocondrial de la fiecare persoană în viață sunt, prin definiție, descendente directe ale ADN-ului mitocondrial al acestei persoane. ) A trăit cu aproximativ 6500 de ani în urmă și nu cu 200.000 de ani cum se afirma odată. Ceasul molecular revizuit arată o intensificare a mutațiilor în mitocondriile omului. Linia biblică a timpului este corectă iar evoluția este greșită. Pământul nu are milioane de ani. Cele mai în vârstă organisme ale planetei au 4300 de ani. Arborii sekoia gigantici sunt de pe vremea catastrofei globale care s-a produs acum 4350 de ani. Cei mai bătrâni arbori din lume nu au zeci de mii de ani, doar câteva mii. Petrolul și gazul nu pot fi ținute în stratul scoarței terestre sub presiune de 1300 bari. Este demonstrat științific că pietrele de deasupra petrolului se fărâmițează dacă mențin presiunea mai mult 10.000 de ani. Pietrele sunt încă întregi. Deci pământul este tânăr. Cantitatea de sare din ocean adusă în fiecare an de ploi este cea cumulată în 6000 de ani, dacă pământul are miliarde de ani unde este restul de sare? Cercetările deltelor marilor fluvii arată formarea lor recentă din vremea potopului. Fluviul Misissipi aduce 80.000 de tone de mâl pe oră în delta golfului Mexic. Dar golful nu este plin de mâl. Râul deci și pământul nu au milioane de ani, la fel gurile de vărsare ale marilor fluvii au o cantitate de mâl adunată în aproape 4500 de ani. Istoria e prea scurtă. Cel mai vechi document găsit este din anul 3500 Î.H. Toate scrierile indică civilizații foarte dezvoltate. Homo-Sapiens nu a existat timp de 190.000 de ani. Omul a apărut în urmă cu 6000 de ani. De aceea avem indicii că scrisul a apărut cam cu 5000 de ani în urmă. Autorul metodei datării cu carbon, evoluționistul  Willard Libby  care a primit pentru aceasta premiul Nobel a spus : Această metodă nu este utilă pentru determinarea vârstei rămășițelor care depășesc 50.000 de ani. În 30 de ani de utilizare a acesteia am descoperit că exactitatea sa scade drastic peste perioade de 8000 de ani. Metoda este admisă pentru vârste de sub 6000 de ani. La un model mai exact am fi obținut o vârstă și mai mică. Specialistul în domeniu doctorul Melvin Kuk creaționist candidat la premiul Nobel a spus: Sunt suficiente dovezi pentru a considera metoda aplicabilă doar pentru vârste sub 3500 de ani. Cercetarea cu metoda radiometrică a arătat că rocile vulcanice ale vulcanului Kilaueia au 22 de milioane de ani. Dar vulcanul are doar 200 de ani. Sunteți de acord că e o eroare serioasă. La erupția vulcanului Hualalai în 1801 s-au format stânci. Datarea lor cu ajutorul izotopului de potasiu a arătat o vârstă între 160.milioane și 3 miliarde de ani. Însuși autorul datării cu carbon îi recunoaște erorile. Iată câteva dintre dovezile metodei erorilor datării cu C14. Membrana unei moluște vii a fost datată ca avînd 2300 de ani. O focă de curând omorâtă a fost datată ca moartă de 1300 de ani. La stabilirea vârstei cochiliilor melcilor vii, metoda a indicat 27000 de ani. O parte a mamutului e datată ca având 295.000 de ani, iar alta 44.000 de ani. Pinguinii vii ar avea 8000 de ani. Sunt pinguini foarte bătrâni. Nici pe departe nu sunt toate erorile. Mai sunt multe metode de datare care se consideră mai inexacte. Odată, Charles Darwin i-a scris bunului său prieten, Joseph Hooker, despre posibilitatea apariţiei spontane a vieţii dintr-o „băltoacă călduţă” („warm little pond”). În acea perioadă, existau cercetători care credeau încă în „generarea spontană” – ideea că viaţa poate apărea din ne-viaţă – ceea ce spera şi Darwin. Ulterior, celebrul cercetător francez Louis Pasteur a respins categoric ideea şi 150 de ani de observaţii şi experimente au confirmat aceste rezultate. Ştim că viaţa este mult mai complexă decât şi-ar fi putut imagina Darwin.

Acum câţiva zeci de ani, celebrul experiment Miller-Urey a dorit să facă lumină asupra originilor vieţii. Trecând un amestec de gaze printr-un mediu încălzit şi cu descărcări electrice, cei doi cercetători au produs o substanţă din care s-au format nişte amino-acizi. Acest experiment le-a fost prezentat (şi uneori încă le este prezentat) studenţilor la Biologie ca o pretinsă dovadă a apariţiei vieţii. Ştim astăzi însă că experimentul a fost irelevant, întrucât fusese exclus oxigenul, care ar fi distrus rezultatele – cercetătorii ştiu că exista oxigen atunci când a apărut viaţa. Chiar şi cu acest experiment şchiop, nu a existat acolo nici o combinaţie de amino-acizi care să atingă următorul nivel al elementelor esenţiale ale vieţii – foarte complexele proteine, care la rândul lor ar trebui integrate cu precizie în sisteme sofisticate.

Deşi experimentul Miller-Urey a reuşit să producă pe cale chimică şi artificială nişte elemente organice brute, din ele nu s-a putut obţine nimic. Cum ai putea să aşezi corect fiecare dintre acele elemente disparate pentru a forma un sistem funcţional? Un sistem funcţional care ar fi, evident, o celulă – o structură de o complexitate fantastică. Da, chiar şi cea mai primitivă celulă este un sistem extrem de complex. Sir Fred Hoyle, fost astronom şi matematician britanic decorat de Regina Marii Britanii pentru realizările sale, a comentat experimentul Miller-Urey: „Elementele constructive ale proteinelor se pot produce prin mijloace naturale. Însă asta este departe de a dovedi că aşa a apărut viaţa. Nimeni nu a arătat că prin această metodă s-ar putea obţine structurile corecte de amino-acizi, de pildă ordonarea enzimelor…„Să ne imaginăm un cimitir de vechituri în care se află, disparate şi amestecate, toate piesele unui avion Boeing 747. Vine o pală de vânt. Care sunt şansele ca acel vânt să ordoneze toate acele piese şi bucăţele într-un Boeing 747, funcţional şi gata de zbor? Atât de mici, încât sunt neglijabile, chiar dacă am avea o tornadă care să treacă printr-un număr infinit de cimitire de piese.” (The Intelligent Universe, 1983, pag. 18-19). Dovezile ştiinţifice arată că viaţa nu a apărut şi nu a putut apărea spontan dintr-o băltoacă călduţă, aşa cum credea Darwin. Dovezile din jurul nostru şi fosilele de care dispunem ne arată, conform legii biogenezei, că viaţa se naşte doar din viaţă.

(Zece greseli ale lui Darwin –  Traducere şi adaptare din limba engleză de Bogdan Mateciuc)