Ceasul de Rugăciune 03. 03. 2016

Doamne ajuta,

    Astăzi Biserica Ortodoxă sarbatorește pe Sf. Mc. Eutropie, Cleonic și Vasilisc. Vă așteptăm alături de noi în această seară în rugăciune, între orele 21.00 – 22.00. De data această ne vom ruga pentru toate familiile, pentru pacea și buna lor înțelegere. O vom lua ca mijlocitoare către Dumnezeu pe Sfânta Iuliana din Lazarevo, mama a 13 copii. Pentru dragostea sa jertfelnica mai este cunoscută și sub numele Sfânta Iuliana cea Milostivă. Prin răbdarea, rugăciunea, credința și smerenia ei, această femeie simplă s-a ridicat la înălțimea marilor Sfinți ai Ortodoxiei.

                                   AICI ACATISTUL: ACATISTUL SFINTEI IULIANA DIN LAZAREVO

   Pentru că sunt atât de multe probleme în familie în ziua de astăzi, între soți, între părinți și copii și între frați, m-am gândit că ar fi bine să dedicăm o seară de rugăciune doar familiei.

   Haideți să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toți bărbații și femeile uniți în Taina Cununiei, și pentru unirea celor care trăiesc încă in păcat, pentru buna lor înțelegere și pentru a se îngădui, respecta și iubi unul pe altul.

   Să ne rugăm pentru cei care se ceartă adesea. Să ne rugăm pentru cei care au gânduri de despărțire (divorț) pentru ca Dumnezeu să le dea putere să treacă peste toate greutățile și să-și păstreze familia unită.

   Haideți să ne rugăm pentru toate femeile însărcinate care vor să-și omoare pruncii și pentru toți bărbații care nu vor să-i accepte pe acești bebeluși. Să le dea Dumnezeu gândul cel bun și iertare în suflet.

Să ne rugăm pentru toți copilașii care trăiesc în familii mono-parentale, doar cu mama sau doar cu tata.

   Să ne rugăm pentru familiile în care există violență și unde copiii și mamele suferă foarte mult. Maica Domnului adu pace în aceste case!

Să ne rugăm pentru copiii care au rămas acasă fără părinții care sunt plecați la muncă în străinătate.

Să ne rugăm pentru copiii orfani, și pentru femeile văduve.

   Să ne rugăm pentru toți frații care țin supărare unii pe alții dar și pentru părinții care stau supărați pe copii sau invers.

Să ne rugăm pentru familiile sărace și pentru cele cu multe datorii.

O, Doamne, câte probleme sunt în familie.

   Să ne rugăm pentru părinții sau copiii dependenți de desfrânare, băutură, țigări, droguri, jocuri de noroc sau alte patimi grele.

   Să ne rugăm pentru familiile ce se feresc de a primi toții copiii de la Dumnezeu… Să lea Dumnezeu tărie în credință și putere de a-i crește pe toți copiii care-i vor primi de acum înainte.

   Să ne rugăm pentru ca toți părinții și copiii să-l cunoască pe Dumnezeu și să împlinească poruncile, pentru a ajunge la fericirea cea veșnică.

 Puteti pomeni mai jos pe toți cei ce au nevoie de mila și ajutorul lui Dumnezeu. Săptamânal vor fi puși în pomelnic pentru slujbă la Sf. Biserică numele celor adăugați de d-voastră la comentarii.

4 Comments on Ceasul de Rugăciune 03. 03. 2016

  1. Sa ne rugam si pentru: Ana, Ileana, Emanuel, Ana Maria,Theodora Elena, Irina, Eugen, Sasa, George, Marian, Marian, Felix, Oana, Daria, Rodica, Florin, Cristina, Marian, Danut-Emil,Maria, pentru sanatate, intelepciune, credinta, rabdare, liniste sufleteasca, echilibru…Amin.

  2. Pomeneşte, Doamne, şi pe robii Tăi: Ion (părinte duhovnic), Vasile (preot paroh), Adrian, Valentin, Florin, Gheorghe-Viorel, Adrian, Daniela, Adriana, Ludmila, Alexandra, Maria-Amelia, Maria, Maria, Elvira, Roxana-Adriana pentru sănătate, îndepărtarea de patimi, întărirea în credinţă, înţelepciune, răbdare în necazuri, gândire bună, acţiune bună, vorbire bună. Amin!

  3. pt robii tai Doamne: PR, DUHOVNIC ADRIAN, BOGDAN-GABRIEL, ELENA, ION, STELIANA, CRISTIAN, FLORIN, ANA-MARIA, FLORIN, FANICA, DANIELA-IOANA, CONSTANTIN-COSTEL, CRISTIANA-ELENA-MADALINA, GABRIELA-MARIA-CESARA-, MARIA , FLORIN. – pt sanatate, bunaintelegere, bunasporire, luminarea mintii, intelepciune, soarta buna si sporire a credintei, cumpatare, pricepere si echilibru in toate! sa fim feriti de rele, ispite, accidente! Doamne ajuta-ne si da-ne tot ce ne este de folos si spre trebuinta!Amin!

  4. Sa ne rugam pentru: Costanta, Maria, Zeno, Florica, Ana, Sebastian, Radu, Gabi, Ecaterina, Darius-Andrei, Ionut.
    Multumesc.

Leave a comment