Ceasul Rugăciunii – 03.12.2015

Domnul Hristos în mijlocul nostru!

Astăzi biserica Ortodoxă sărbătorește pe : Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sf. Prooroc Sofronie; Sf. Mucenic Teodor, Arhiep Alexandriei. Este dezlegare la pește.

Dragilor, vă așteptăm în această seară alături de noi în rugăciune între orele 21.00 – 22.00. Pentru că mai sunt doar câteva zile până la sărbătoarea sfântului Ierarh Nicolae, cel mai iubit sfânt al neamului nostru, îi vom citi acatistul. Cred că nu greșesc atunci când spun că între români, după icoana Mântuitorului și a Maicii Domnului, icoana Sfântului Nicolae este nelipsită din toate bisericile ortodoxe române și din foarte multe case ale țăranului român, dar și ale celor care locuiesc la oraș.

                                               ziua,rugaciuneAICI ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH NICOLAE

Sfântul Nicolae, marele făcători de minuni al Ortodoxiei, este mărturisitorul cel tare al lui Hristos de la Sinodul I ecumenic, și inima milostivă față de toți cei necăjiți.

Haideți toți să ne rugăm sfântului nostru drag, căci mare putere are rugăciunea lui înaintea lui Dumnezeu. Se cuvine nouă să ne amintim mai întâi de toți cei care sunt în grele suferințe trupești și sufletești, și pentru ei să cerem mila și iertarea Domnului: săraci, orfani, văduve, oameni singuri, bolnavi, oameni cu patimi grele, oameni ai străzii, întemnițați, bătrâni, osândiți de grele chinuri și mulți alții.

Vă rog pomeniți mai jos pe toți cei ce au nevoie de mila și ajutorul lui Dumnezeu. Săptamânal vor fi puși în pomelnic pentru slujbă la Sf. Biserică numele celor adăugați de d-voastră la comentarii.

Domnul Hristos și Maica Sfântă cu noi cu toți….!

1 Comment on Ceasul Rugăciunii – 03.12.2015

  1. Sa ne rugam si pentru: Ana, Ileana, Ana-Maria, Emanuel, Theodora, Ovidiu, Rodica, Florin, Cristina, Doru, George, Marian, Marian, Daria, Nicoleta, Oana, pentru sanatate, si pace sufleteasca.

Leave a comment