Ceasul de Rugăciune 07.10.2021

Hristos a Înviat,

    Astăzi Sfânta Biserică Ortodoxă prăznuiește pe Sf. M. Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian pr, Chesarie diac. și Polihronie

Să ne rugăm împreună pentru toți copilașii din spitale și pentru toți copiii grav bolnavi, pentru cei cu handicap, pentru cei săraci, pentru cei fără părinți, pentru cei din orfelinate, pentru cei bolnavi mintal.

A venit toamna și au început școlile și grădinițele și odată cu întânirea copiilor în comunitate foarte mulți s-au îmbolnăvit, luând fel de fel de viruși. Să ne rugăm pentru toți aceștia și pentru părinții lor îngrijorați, și pentru personalul medical care-i îngrijește.

Să-i pomenim și pe toți copilașii care au murit zilele trecute. Dumnezeu să-i odihnească cu sfinții în împărăția Sa.

https://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-ingerului-pazitor-67191.html

Să ne rugăm ca Sfinții Îngeri Păzitori să-i ocrotească, să-i vindece trupește și să le descopere Evanghelia dreptății. Să-i apropie de Dumnezeu și de Maica Sa Preacurată. Psalmistul David ne încurajează zicând în Duhul Sfânt: „Cel ce păzeşte pe prunci este Domnul;” (Psalmul 114, 6)

Domnul Hristos în mijlocul nostru!