DUMNEZEU EXISTĂ? DE CE ESTE ATÂTA SUFERINȚĂ ÎN LUME?

    Foarte des, ateii afirmă că prezența răului în lume este un argument împotriva existenței lui Dumnezeu. Dumnezeul creștin este considerat a fi iubitor și atotputernic. În ciuda acestor caracteristici, Dumnezeu pare a fi incapabil ( sau cel putin indiferent) să prevină tot răul și toată suferința din această lume. Ateii trag astfel concluzia că Dumnezeu nu ne iubește sau nu este atotputernic, sau că pur și simplu El nu există, pentru că dacă ar exista, El ar putea elimina suferința. Argumentele ateilor conțin unele presupuneri care, așa cum voi arăta, nu se aplica Dumnezeului biblic și creației Sale. Chiar și presupunerea că răul și suferința nu servesc nici unui scop, trebuie pusă la îndoială, în lumina afirmațiilor biblice. Acest articol se va referi strict la principiul că răul moral trebuie să existe.

Argumentul logic al ateilor

    Am descoperit că ateilor le place să spună că argumentele lor împotriva lui Dumnezeu, Îl exclud în mod clar pe Dumnezeul biblic, ca pe un Dumnezeu care ar putea exista. Totuși, în realitate, ateii aduc argumente foarte puțin specifice împotriva unui Dumnezeu, ale cărui caracteristici nu se potrivesc cu cele descrise în Biblie. Dacă ateii nu accepta afirmațiile biblice, nu pot spune că Dumnezeul biblic nu există, în mod logic, și apoi să ignore ceea ce Biblia are de spus despre trăsăturile lui Dumnezeu. Dacă ateii susțin că Dumnezeul biblic este logic imposibil, nu pot veni în sprijinul afirmațiilor cu argumente din Biblie, pe care totuși le acceptă, pentru a-și argumenta punctul de vedere. Argumentele ateilor ar fi urmatoarele:

1. Dumnezeu este atotputernic, iubitor și perfect.

2. Un Dumnezeu perfect și iubitor ar crea un univers care ar fi perfect, fără rău și suferință.

3. Universul nu este perfect, conține rău și suferință.

   În concluzie: Dumnezeu nu exista.

                                             

    Răspunsul Bibliei

     Biblia afirmă că Dumnezeu este atotputernic. În Vechiul Testament, unul dintre titlurile atribuite lui Dumnezeu este „El Shaddai”, care în traducere ar însemna „Dumnezeul Cel Atotputernic”. Biblia mai spune că Dumnezeu este iubitor, este dragoste. Biblia ne spune și că Dumnezeu este perfect, desăvarșit. Putem trage astfel concluzia, că primul argument al ateilor stă în picioare și Îl descrie în mod corect pe Dumnezeul biblic.
The Bible does state that God is „all powerful.” In the Old Testament, one of God’s titles is „El Shadday,” which is translated „God Almighty.” The Bible also states that God is loving. In fact, the Bible indicates that God is love.⁴ The Bible also indicates that God is perfect. So, we can agree that the first statement is a correct interpretation of what the Bible says about the characteristics of God.

    Urmatoarea afirmație, arată spre faptul că un Dumnezeu perfect și iubitor ar trebui să creeze un univers perfect. Aceasta este presupunerea care este falsă și care duce la invalidarea argumentelor. Nicăieri în Biblie nu ni se spune că Dumnezeu a creat universul pentru a fi perfect. Dumnezeu însuși l-a numit „bun”, „foarte bun”, dar niciodată „perfect”. De fapt, chiar Dumnezeu a spus că o parte din creația originală nu era „bună” Biblia ne spune că în prezent universul nu este perfect, ci a fost proiectat pentru a fi temporar, urmând a fi înlocuit de un univers perfect, care va fi veșnic. Știinta ne confirmă că universul actual este temporar.

De ce două creații în loc de una singura?

    De ce ar crea Dumnezeu un univers imperfect și temporar, doar pentru a-l înlocui mai târziu? De ce nu a creat un univers perfect de prima dată? Este o întrebare foarte bună, dar arată o lipsă de înțelegere a motivelor biblice care au stat la baza creației. Motivul creației îl putem găsi în primele capitole ale Bibliei. Dumnezeu a creat oamenii pentru a avea o relație personală cu ei, pe care a avut-o cu Adam și Eva, înainte ca ei să păcătuiască (Geneza 2). Iisus ne-a spus că prima și cea mai importantă poruncă este de a-L iubi pe Dumnezeu (Matei 22:37). O relație personală, caracterizată de posibilitatea de a iubi, este posibilă doar dacă ființele create beneficiază de liberul arbitru. Dacă Dumnezeu ar fi creat un univers fară posibilitatea de a păcătui, ființele create nu ar fi avut posibilitatea alegerii și ar fi fost, în esentă, niște computere pre-programate. Asemenea ființe ar fi incapabile de dragoste, deoarece dragostea implică alegerea și implicit posibilitatea de a alege să nu iubești. De exemplu, putem programa un computer să afișeze la pornire mesajul „Te iubesc”. Înseamnă asta ca acel computer ne iubește? Bineânțeles că nu! Dumnezeu ne putea programa și pe noi și putea elimina posibilitatea de A-l respinge. Totuși, aceste ființe programate ar putea iubi tot atât de mult cași computerul – nu este o relație satisfăcătoare. Astfel, Dumnezeu a creat acest univers cu scopul de a permite ființelor create cu liberul arbitru și posibilitatea de a avea părtașie cu El ( sau posibilitatea de A-l respinge).

Ce dorește Dumnezeu?

    Scopul lui Dumnezeu merge mai departe de doar a crea niște ființe care să își exprime iubirea într-un univers temporar. Mântuitorul a explicat scopul final al lui Dumnezeu: (Luca 14, 16 – 23)

16.	Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi;
17.	Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.
18.	Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.
19.	Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă.
20.	Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
21.	Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.
22.	Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.
23.	Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa,

    Această pildă ne arată că Dumnezeu își dorește nu numai o relație cu oamenii în univers, ci o relație cu miliarde de oameni, în universul Său perfect. Dacă Dumnezeu urmărește un astfel de scop, atunci trebuie să existe un mijloc prin care oamenii să aleagă între a avea părtășie și a nu avea părtășie cu Dumnezeu. Mesajul biblic este instrumentul care ne ajută în a face această alegere.

    Astfel, Biblia ne spune că Dumnezeu îngăduie, temporar și în mod controlat, prezența răului pentru a da oamenilor posibilitatea de a iubi și de a alege. Sunt de acord că exista foarte mult rău în lume. De fapt, există mult mai mult rău decât poate fi explicat de teoria haosului și legile fizicii. Evoluția nu explică răul făcut de omenire. Nici o altă creatură de pe planeta noastră nu are capacitatea de a face rău, pe cât are omul. Nici un alt mamifer nu ucide în mod arbitrar. Animalele ucid doar pentru a mânca sau a-și asigura supraviețuirea. E suficient să te uiți la știri sau să citești ziarul. Uita-te numai la răul care a fost făcut în ultimul secol – 6 milioane de evrei uciși de Hitler, 40 de milioane de ruși uciși de Stalin, 2 milioane de cambodgieni uciși de propriul guvern în anii ’70. Regimul cambodgian al lui Pol Pot urmarea eradicarea totala a religiei din Cambodgia și propovăduia ateismul. În afara acestor atrocități, au fost sute de masacre comise în aproapte toate țările de pe acest pământ. Biblia ne spune că răul vine din partea spirituală a ființei noastre – componenta care lipsește animalelor. Dumnezeu a înzestrat fiițele spirituale (îngerii și oamenii) cu liber arbitru pentru A-l iubi pe Dumnezeu sau a se opune Lui. Cea mai puternică ființă creată (îngerul căzut Satan) s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeuși a tras după el, o treime din îngeri în lupta împotriva lui Dumnezeu. Acei oameni care se opun, sau Îl ignora pe Dumnezeu îl urmăresc pe Diavol în răzvrătire – fie că o fac în mod conștient, fie inconștient. Unii oameni aruncă vina pe „societate” pentru răul prezent între noi. Totuși, societatea este compusă din indivizi care aleg în mod individual. O mare parte din rău este făcut de oamenii care se opun societații. În contrast, sunt multe exemple de societăti din lumea animală, în mod special în regnul primatelor. Nici una din aceste societăți nu are capacitatea de a provoca atât rău cât putem cauza noi. Suntem diferiți de toate animalele de pe această planetă, un fapt care nu are o explicație științifică.

De ce durerea este necesară?

    Ateul presupune că durerea, suferința și moartea reprezintă un rău sau sunt rele. De fapt, durerea fizică este absolut necesară pentru supraviețuirea noastră. Dacă nu am simți nici un fel de durere, ne-am putea face lucruri care sunt distructive (leproșii pierd orice simț al durerii, fapt care duce la provocarea unor răni foarte grave). De exemplu, dacă nu am simți durerea când am atinge un obiect fierbinte, nu am reacționa până nu am vedea carnea arsă. Evident acest lucru nu ar fi pozitiv. Durerea ne atrage atenția asupra unei situații în care trebuie să reacționăm imediat.

• Eu spun să avem încrederea în Dumnezeu şi să nu ne încredem într-un om care nu L-a cunoscut pe Hristos. De ce a fost acel cutremur mare in Japonia (11 Martie 2011), de ce a fost acea pandemie cu COVID19 (Martie 2019)? Poate să mai spele din păcatele oamenilor, poate să-i şocheze atât de tare încât să-i scoată din egoismul lor şi să se ajute între ei, poate să-i trezească la realitate pe oamenii ce gândesc că ei pot face orice arătându-le că doar zguduind puţin pământul se pierd cu totul şi astfel să mai taie din orgoliul lor ( mai ales că japonezii în marea lor parte sunt cam atei ). De ce au fost omorâţi copii nevinovaţi? Păi şi aici sunt destule motive: poate ca prin suferinţa părinţilor să le mai spele din păcate şi să mai taie din egoismul în care trăiau şi în acelaşi timp ca să salveze sufleţelele acelor copii care crescând ar fi la fel de stricaţi sufleteşte dacă nu mai tare decât părinţii lor ( Dumnezeu e înainte-văzător aşa că ştie astfel de lucruri ).

 Răul ca un mijloc de creștere spirituală

    Multe din lucrurile pe care oamenii le consideră rele, sunt de fapt folositoare în creșterea noastră spirituală. Biblia ne spune că încercările din viața noastră au ca efect dezvoltarea răbdarii și perseverenței, ceea ce ne ajuta să ne maturizăm spiritual. Aceste încercări produc și o creștere a credinței, ” o lămurire în foc” ( 1 Petru 1.6-7). Sfânta Scriptură ne mai spune ca:

Romani (8: 28) „Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui; „

    În copilărie, un anume Harry nu a înţeles de ce un Dumnezeu iubitor permite suferinţa. Ani mai târziu, văzând atrocităţile comise în timpul războiului, s-a întrebat: „Dacă există un Creator atotputernic, de ce permite el să se întâmple asemenea lucruri atât de multor oameni, mai ales unor copii nevinovaţi?”.

    Deşi a urmat o facultate şi a studiat mai multe religii, Harry nu a găsit răspuns la întrebările lui. După ani de frământări pe această temă, el s-a resemnat gândindu-se că „nu există probabil niciun Dumnezeu”.

    Mai târziu, când a aflat ce spune Creștinismul prin Sfânta Scriptura despre acest subiect, Harry a fost receptiv. El a înţeles că nu Dumnezeu este sursa răutăţii; dimpotrivă, El urăşte răutatea şi este îndurerat când îi vede pe oameni suferind Pilde (6, 16-19; Isaia 63, 9;  Iacov 1, 13). Harry a aflat că durerea şi suferinţa se datorează faptului că oamenii au respins autoritatea lui Dumnezeu şi şi-au folosit liberul arbitru pentru a stabili singuri ce e bine şi ce e rău  (Deuteronom 1, 4-5; Iacov 1, 14-15). El a mai înţeles că Dumnezeu nu a rămas pasiv, abandonându-i pe oameni din cauza neascultării lor, ci a luat imediat măsuri pentru a pune capăt răutăţii şi suferinţei şi pentru a anula complet toate consecinţele dezastruoase ale răzvrătirii. Harry şi-a dat seama că, până în momentul când va interveni, Dumnezeu le oferă oamenilor mângâiere şi sprijin pentru a rezista (Romani 8, 20-21)

Mulţi spun: „Un Dumnezeu iubitor nu ar permite să se întâmple atâtea tragedii”.

    GÂNDIŢI-VĂ: Obiceiurile oamenilor din alte culturi ni s-ar putea părea ciudate, ba chiar şocante. Am putea ajunge cu uşurinţă să le interpretăm greşit acţiunile. De exemplu, în anumite culturi menţinerea contactului vizual e considerată un semn de sinceritate, pe când în altele, lipsă de respect. Chiar şi în astfel de cazuri, nu am avea niciun motiv să spunem că oamenii dintr-o anumită cultură greşesc. Tot ce trebuie să facem este să îi cunoaştem mai bine. Ar putea sta lucrurile la fel când vine vorba de modul în care îl înţelegem pe Dumnezeu? Mulţi cred că existenţa suferinţei dovedeşte inexistenţa lui Dumnezeu. Alţii însă, care au ajuns să înţeleagă de ce permite Dumnezeu suferinţa, sunt convinşi că el există.

     CE SPUNE BIBLIA: Gândurile şi căile lui Dumnezeu sunt diferite de ale noastre (Isaia 55, 8-9). De aceea, acţiunile sale, precum şi motivele pentru care aşteaptă înainte să acţioneze ni s-ar putea părea ciudate.

    Totuşi, Biblia nu ne cere să acceptăm expresii lipsite de sens, de genul „Necunoscute sunt căile Domnului”. Dimpotrivă, ne îndeamnă să aflăm mai multe despre Dumnezeu, ajutându-ne să înţelegem de ce acţionează într-un anumit fel sau într-un anumit moment. Astfel, putem ajunge să ne apropiem de el (Iacov 4, 8).

Dacă Dumnezeu există, de ce există rău în lume?

Diavolul a (inventat și) adus răul în lume și trăim în păcat. Nu te poți hotărî să nu păcătuiești și chiar să reușești. Doar Hristos a reușit. Oamenii, însă, confundă răul cu neplăcerea. Sunt și rele care implică plăcere, precum adicțiile. Pentru cei care întreabă însă unde este Dumnezeu când se întâmplă nenorociri,  răspunsul meu e simplu: acolo unde L-am pus, pe Cruce. Multe nenorociri se întâmplă când dăm pe Dumnezeu la o parte, nu pentru că El e răzbunător, ci pentru că noi riscăm mult atunci când ne împotrivim Binelui”. Fără Dumnezeu, totul rămâne închis într-un cerc “strâmt şi rece”.  Blaise Pascal are o grămadă de citate despre Dumnezeu. La unul simt nevoia să-l contrazic. El a spus că dacă cred că Dumnezeu există şi totuşi nu există, n-am pierdut nimic. Eu cred că e greşit. Căci tot Pascal a zis că Dumnezeu, fiind perfect, nu ne poate înşela. Aşadar, dacă Dumnezeu nu există, am pierdut totul, inclusiv speranţa şi perfecţiunea. Prin urmare, fără Dumnezeu, omul devine un nimic, care vine din nimic şi se duce către nicăieri. Dar să avem speranţă că El există. E garanţia nedispariţiei noastre în neantul din care am venit”

     Eu am două păreri despre acest lucru. Pe de o parte, m-am convins că Dumnezeu este bun, este iubire, că este dragoste. Şi m-am gândit şi eu că cineva care este iubire nu poate să lase să se petreacă astfel de fenomene, astfel de lucruri. Şi atunci m-am gândit că tocmai aici intervine voinţa omului, liberul arbitru. Tocmai ce spuneam,  Dumnezeu a venit şi i-a spus omului care este rostul lui, i-a oferit o alternativă la viaţa lui. Dacă el a urmat-o, lucrurile au decurs în mod benefic. Dacă nu, se întâmplă toate faptele rele. Toată răutatea din lume este lipsa lui Dumnezeu din sufletele oamenilor. Oamenii se îndepărtează de Dumnezeu, nu mai cred, şi atunci dacă te desparţi de iubire nu mai poţi face fapte de iubire, oricât de bune ar părea ele. Aşa se explică răul – absenţa binelui, absenţa lui Dumnezeu.

     Imparatul David spune în (Psalmul 72, 26) ’’Că iată cei ce se depărtează de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine.’’ Iar ca o motivare pentru cele de mai sus, Dumnezeu Însuși afirma printr-unul din proorocii săi: (Osea 5, 2) ’’Şi la Sitim au săpat o groapă adâncă. Nu mai e nici o scăpare pentru ei toţi!’’ Iată de ce necredincioșii, necreștinii s-au ateii, până la urmă ajung în Iad oricât ar încerca acestuia sa-i nege existenta. Pentru că fac ce este neplăcut în fața lui Dumnezeu și mai mult decât atât persistă în necredincioșia lor. Să luăm seama la ce scrie în Apocalipsa cap. 21 versetul 8: ’’Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.’’