Ceasul de Rugăciune 25.05.2017

Hristos s-a înălțat,

Astăzi Biserica Ortodoxă sărbatorește Înălțarea Domnului; Ziua Eroilor. 

Dragilor, mă bucur că în această seară putem fi iarăși împreună înaintea lui Dumnezeu. Vă propun ca de data aceasta să citim Acatistul Înălțării Domnului și să-i mulțumim Domnului pentru toate câte am primit.

Acatistul Înălţării Domnului

Vă propun să-i mulțumim lui Dumnezeu:

– pentru că ne-a dat viață, pentru părinții noștri, pentru frați, surori, familie, prieteni, pentru toți oamenii din lumea aceasta pe care i-a creat,

– pentru lumea minunată în care trăim, pentru soare, pentru lună, pentru stele, pentru lumina zilei, pentru plante și animale, pești și păsări.

– pentru Biserica noastră Ortodoxă care ne-a luminat sufletele și ne-a deschis cerul,

– pentru toată lucrarea de mântuire a Lui cu noi,

– pentru susurul apelor, pentru munți, câmpii, văi, mări, oceane, pentru lacuri, pentru ciripitul păsărelelor, pentru frumusețea florilor, pentru tot ceea ce ne încântă sufletul,

– pentru setea noastră după El,

– pentru că avem ce mânca și unde dormi,

– pentru slăbiciunile noastre care ne smeresc

– pentru că nu știm viitorul.

– pentru că în Parlamentul României nu s-a legiferat parteneriatul între persoane de același sex („familiile” homosexuale).

– pentru că avem biserici la tot pasul care ne amintesc de Tine și ne trezești conștiințele.

– pentru zilele pe care le mai avem de trăit,

– și pentru împărăția care ai pregătit-o pentru noi.

Vă aștept cu drag alături de noi!