Ceasul de rugăciune 10.01.2019

Hristos s-a născut,

Astăzi Sfânta noastră biserică prăznuiește pe Sf. Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești; Sf. Grigorie ep. Nissei; Sf. Ier. Domețian episcopul Melitinei.

Vă propun ca în această seară să ne rugăm pentru un an nou mai aproape de Dumnezeu, pentru a ne uni mai mult unii cu alții. Să ne rugăm pentru toți românii de aici și de pretutindeni și pentru toți cârmuitorii țării noastre, mireni sau clerici.

În această seară vom citi Al doilea paraclis către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și ne vom ruga și pentru toți studenții care încep perioada de examene, pentru ca Domnul Dumnezeu să le insufle duhul înțelepciunii și să le descopere tuturor Evanghelia dreptății.

Al doilea paraclis către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Haideți să ne rugăm și pentru toți oamenii care au gânduri rele și viclene, care și-au pus în gând să fure, să vatăme, să batjocorească pe apropele lor, să nedreptățească sau alt ceva rău să facă. Să ne rugăm Maicii Sfinte ca să le dea gând bun, pocăință, rușine pentru faptele lor și întoarcere la Dumnezeu.

Domnul Hristos în mijlocul nostru!