Ceasul de rugăciune 04.07.2019

Hristos a înviat,

Astăzi Sfânta noastră biserică prăznuiește pe Sf. Andrei, Ahiepiscopul Cretei; Sf. Cuvioasă Marta. Cu voia bunului Dumnezeu ne vom uni și astăzi în ceasul de rugăciune, de data aceasta pentru a ne ruga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, (realizată minunat în icoana Pantanassa) – Nădejdea poporului nostru, minunata nimicitoare a blestemului cancerului, vindecătoarea neputințelor, apărătoarea lumii, deschiderea ușilor raiului și mântuirii tuturor, celor ce se roagă cu credință și cu inima curată.

Să ne rugăm și noi așadar cu întreg trupul și sufletul nostru Maicii Domnului nostru pentru sănătate trupească și sufletească, pentru mângâierea celor chinuiți, pentru îndreptarea vieții noastre păcătoase, pentru cei dragi și apropiați nouă dar și pentru cei care nu are cine să se roage, pentru vrașmașii noștrii. Dumnezeu să le dăruiască  prin mijlocitoarea noatră cea tare prin Maica Sfântă, îndreptarea cugetelor rele, bunăvoință, credință neclintită și toate cele necesare mântuirii.

Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”

Domnul Hristos în mijlocul nostru!