Ceasul de rugăciune 07.03.2019

Hristos a înviat,

Astăzi Sfânta noastră biserică prăznuiește pe Sf. Mc. Ep. din Cherson: Vasilevs, Efrem, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor și Elipidie.

Cu voia Bunului Dumnezeu, ne vom aduna în rugăciune și în această săptămână, în care suntem îndemnați mai mult decât oricând să ne deschidem inimile, pentru a ne bucura duhovnicește de cele puse înainte în Sfântul și Marele Post.

Pentru că Biserica noastră îi va cinsti sâmbată pe Sfinții 40 de mucenici, ca pe unii ce și-au dat viața pentru mărturisirea dreptei credințe, vă propun să le citim și noi Acatistul. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca, în aceste vremuri de încercari, să ne înzestreze cu toate darurile Sale, pentru ca, având inima smerită și cuget treaz, să ne facem zi de zi demni mărturisitori ai numelui Său. Să ne rugăm deasemenea pentru sănătatea noastră și a familiilor noastre. Amin!

Acatistul Sfinților 40 de Mucenici

Domnul Hristos în mijlocul nostru!