Postul ca stare teopatică

   Postul este mai mult decât un act de voinţă şi de ascultare, el este un mod de împărtăşire de Hristos, pentru că prin post, omul simte puterea mare a umanităţii lui Hristos care îl ajută să-şi depăşească toate neputinţele. Mai mult decât atât, prin post şi rugăciune, între om şi Dumnezeu se creează o comuniune unică, omul simte şi gustă şi vibrează la toate manifestările şi actele umanităţii lui Hristos, pe de o parte, iar pe de altă parte Hristos este sensibil la toate actele, durerile şi nevoile umanităţii noastre.

    Între om şi Dumnezeu se creează o simbioză unică, empatică, toate cele ale vieţii lui Hristos, toate bucuriile din umanitatea Lui curată, omul le simte şi le trăieşte, iar toate suferinţele şi neajunsurile umanităţii noastre sunt simţite şi trăite de Hristos. Hristos se culcă cu noi, se trezeşte cu noi, trăieşte cu noi, pentru că între om şi Dumnezeu are loc o comunicarea simţirilor şi trăirilor, aşa cum se întâmplă între cele două firi, dumnezeiască şi omenească în Hristos. Aceasta este taina oricărui praznic împărătesc. Bucuria sărbătorilor nu este bucuria din lumea aceasta. Actul postirii însoţit de rugăciune este un mod, sau mai bine zis modul de existenţă al apropierii de Dumnezeu. Sf. Ioan Gură de Aur spune că a trecut postul, dar n-a trecut postirea; postul e o stare permanentă de trezvie şi de încordare a omului, de întărire în relaţia cu Dumnezeu. De aceea postul este un pedagog bun pentru copii, un pedagog al tinerilor, un mângâietor al bătrânilor, un povăţuitor al călătorilor şi un ajutor al celor în nevoi pentru că prin post mila şi harul lui Dumnezeu îl urmează pe om oriunde ar merge.

Lasă un răspuns