Sectarul: Mărturisirea păcatelor cu pocăinţă nu trebuie făcută preotului, ci celorlalţi credincioşi; ea nu trebuie să fie secretă, ci dimpotrivă, publică. Aşa reiese din cuvintele Scripturii: Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul… (Iacov 5, 16) Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.

Preotul: Numai cei ce au darul preoţiei pot săvârşi această Taină, pentru că numai apostolilor – şi, prin ei, urmaşilor lor care au darul preoţiei – le-a încredinţat Mântuitorul puterea şi dreptul de a ierta şi de a ţine păcatele, de a lega şi a dezlega (Matei 16, 19) Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.

(Matei 18, 18 ş a . ) Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.

 Iar în ceea ce se spune «unul altuia» (Iacov 5, 16), «unul» înseamnă credinciosul care se pocăieşte şi cere dezlegarea păcatelor şi «altuia» înseamnă preotul, care primeşte pocăinţa credinciosului. Când marele Apostol Pavel a predicat Evanghelia lui Hristos în Efes, mulţi dintre cei ce crezuseră veneau să se mărturisească şi să-şi spună faptele lor (Fapte 19, 18) Şi mulţi dintre cei ce crezuseră veneau ca să se mărturisească şi să spună faptele lor.

 Dar la cine veneau, decât numai la marele Apostol Pavel, spre a primi de la el iertarea păcatelor. Fiindcă numai apostolii lui Hristos au primit o putere ca aceasta, de a lega sau a dezlega păcatele oamenilor. Iarăşi vedem că Sfântul Apostol Pavel a excomunicat şi iarăşi a primit în Biserică – după ce s-a pocăit – pe cel ce făptuise un mare păcat în Corint 

( II Cor. 2, 5-11) 5. Si daca m-a intristat cineva, nu pe mine m-a intristat, ci in parte – ca sa nu spun mai mult – pe voi toti.
6. Destul este pentru un astfel de om pedeapsa aceasta data de catre cei mai multi.
7. Asa incat voi, dimpotriva, mai bine sa-l iertati si sa-l mangaiati, ca sa nu fie coplesit de prea multa intristare unul ca acesta.
8. De aceea va indemn sa intariti in el dragostea.
9. Caci pentru aceasta v-am si scris, ca sa cunosc incercarea voastra, daca sunteti ascultatori in toate.
10. Iar cui ii iertati ceva, ii iert si eu; pentru ca si eu, daca am iertat ceva, am iertat pentru voi, in fata lui Hristos,
11. Ca sa nu ne lasam covarsiti de satana, caci gandurile lui nu ne sunt necunoscute.

 Acelaşi Apostol Pavel a dat satanei pe Imeneu şi pe Alexandru, scoţându-i pe ei din Împărăţia lui Dumnezeu, care este Biserica, şi dându-i pe ei diavolului, ca să se înveţe să nu hulească (I Tim. 1, 20) Dintre aceştia sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat satanei, ca să se înveţe să nu hulească.

 Aşadar, puterea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor, precum şi puterea disciplinară în Biserica Sa, Hristos a dat-o sfinţilor Săi ucenici şi apostoli, iar nu la toţi oamenii de rând, aşa cum rău şi sucit înţelegeţi voi, sectarii. La dreapta judecată a lui Hristos veţi vedea cine a primit puterea pe pământ, dată de El, spre a dezlega şi a ierta păcatele oamenilor, dar atunci va fi prea târziu.

Sectarul: Mărturisirea trebuie făcută direct lui Dumnezeu, şi nu preoţilor. Căci noi trebuie să zicem cu psalmistul, adresându- ne de-a dreptul lui Dumnezeu: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea (Ps. 50, 1-4)

 Acelaşi psalmist zice, adresându-se, de asemenea, direct lui Dumnezeu: Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o, împotriva mea. Zis-am: «Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului»; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu (Ps. 31, 5) 

 Iată deci că mărturisirea păcatelor trebuie făcută direct lui Dumnezeu, iar nu preotului.

Preotul: Văd că dumneata eşti surd cu totul la cele ce ai auzit până acum. Dumneata nu crezi nici în Hristos după dreapta credinţă şi nici în puterea dată de El apostolilor şi urmaşilor lor în Biserica Sa. Ţi-am arătat în cele de mai sus că nu toţi oamenii au putere de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor şi, prin urmare, nu la oricine ne putem mărturisi păcatele noastre spre a primi dezlegare şi iertare. La toate acestea te-ai făcut mut şi surd şi nu mi-ai răspuns cele ce se cuvenea. Iar acum vii cu alte citate din psalmi, pe care le aduci unde nu este cazul. Intr-adevăr, aşa era în Vechiul Testament, unde mărturisirea se făcea direct lui Dumnezeu, căci în altă formă nu se putea face. Dar mărturisirea aceasta era numai o pocăinţă, iar nu o Taină a pocăinţei, de vreme ce în Legea Veche nici preoţia nu era o Taină prin care preoţii să fi primit de la Dumnezeu puterea de «a lega» sau «a dezlega», de «a ierta» sau de «a ţine» păcatele oamenilor. Aceste două Taine s-au instituit de-abia în Noul Testament, anume după Învierea Domnului şi după ce El a trimis în lume pe Duhul Sfânt cu darurile Sale sfinţitoare. Cu toate acestea, chiar şi în Vechiul Testament se întâlnesc cazuri când mărturisirea păcatelor nu se făcea direct lui Dumnezeu. Aşa, de pildă, însuşi Psalmistul David s-a mărturisit lui Natan Proorocul (II Regi 12, 12) Tu ai făcut pe ascuns, iar Eu voi face aceasta înaintea a tot Israelul şi înaintea soarelui”. „Am păcătuit înaintea Domnului”, a zis David către Natan.

 iar Aaron s-a mărturisit cu căinţă lui Moise, şi nu direct lui Dumnezeu (Num. 3, 11-22) 11. Si a grait Domnul cu Moise si a zis:
12. “Iata, Eu am luat din fiii lui Israel pe leviti in locul tuturor intailor nascuti, in locul tuturor celor ce se nasc intai in Israel si aceia vor fi in locul acestora.
13. Levitii sa fie ai Mei, caci toti intai-nascutii sunt ai Mei. In ziua cand am lovit pe toti intai-nascutii in pamantul Egiptului, atunci Mi-am sfintit pe toti intai-nascutii lui Israel de la om pana la dobitoc si acestia sa fie ai Mei. Eu sunt Domnul”.
14. Iarasi a grait Domnul cu Moise, in pustiul Sinai, si a zis:
15. “Numara pe fiii lui Levi, dupa familiile lor, dupa neamurile lor; pe toti cei de parte barbateasca, de la o luna in sus sa-i numeri”.
16. Si i-au numarat Moise si Aaron, dupa cuvantul Domnului, cum le poruncise Domnul.
17. Iata dar care sunt fiii lui Levi, dupa numele lor: Gherson, Cahat si Merari.
18. Iar numele fiilor lui Gherson, dupa neamurile lor, sunt: Libni si Simei.
19. Fiii lui Cahat, dupa neamurile lor, sunt: Amram, Ithar, Hebron si Uziel.
20. Fiii lui Merari, dupa neamurile lor, sunt: Mahli si Musi. Acestea sunt neamurile lui Levi, dupa familiile lor.
21. Din Gherson au iesit neamul lui Libni si neamul lui Simei: aceste neamuri sunt din Gherson.
22. Socotindu-se la numar tot cel de parte barbateasca, de la o luna in sus, s-au numarat in neamul lui Gherson sapte mii cinci sute.

Iată deci că şi în pocăinţa Vechiului Testament exista posibilitatea mărturisirii indirecte.

Sectarul: Iertarea păcatelor vine direct de la Dumnezeu, nu prin mijlocirea preoţilor, căci aşa ne-a învăţat Mântuitorul să cerem: Şi ne iartă nouă greşelile noastre… (Matei 6, 12) Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;

 De la Dumnezeu direct au primit iertare: slăbănogul din Capernaum (Marcu 2, 5) Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!

(Luca 5, 20) Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale.

femeia păcătoasă în casa lui Simon (Luca 7, 48) Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele.

vameşul în templu (Luca 18, 13) Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.

tâlharul pe cruce (Luca 23, 43) Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.

Nici unul dintre aceştia nu a avut nevoie de mijlocirea preoţilor spre a primi iertarea. Tot aşa, nici noi nu avem nevoie de preoţi şi de mijlocirea lor pentru noi.

Preotul: Ca şi mai înainte, tot aşa şi acum ai adus nişte citate din Sfânta Scriptură prin care ţi se pare că poţi să susţii rătăcirea în care petreci împreună cu toţi cei asemenea ţie. Dar nu este deloc aşa cum gândeşti dumneata. Textele de mai sus nu au nimic de-a face cu Taina Pocăinţei şi cu mărturisirea păcatelor la preot, căci ele se referă la întâmplări petrecute pe vremea când încă Mântuitorul nu instituise nici Pocăinţa ca Taină şi nici preoţia cu putere de a lega şi a dezlega păcatele. Pe atunci Mântuitorul încă era de faţă şi deci, ca un Dumnezeu adevărat, El însuşi făcea dezlegările de păcate. Noi ştim că această putere a dat-o apostolilor Săi abia după învierea Sa cea
din morţi, când li S-a arătat şi le-a zis: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (Ioan 20, 21-23). Vezi că tot aşa şi darul sfmţitor al Sfântului Duh, cât şi puterea de a ierta, abia după înviere a fost dat apostolilor.
Deci textele aduse de dumneata aici sunt explicate de la sine. Iar în ce priveşte rugăciunea – sau mai bine-zis cuvintele din rugăciunea «Tatăl nostru» , prin care ne adresăm direct lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor, ele nu înlătură mijlocirea preoţilor în dezlegarea păcatelor prin Taina Pocăinţei, pentru că nici nu au legătură cu această Taină. Noi putem cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor şi în afară de Taina Pocăinţei. Aceasta o putem cere direct, în orice pocăinţă şi în orice
rugăciune, mai ales atunci când făgăduim să facem fapte bune, după cum este cazul aici, când zicem în continuare: …precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Iertarea unor păcate se poate obţine şi altfel decât prin Taina Pocăinţei şi prin rugăciunea preoţilor. De pildă, prin rugăciune, căinţă, fapte bune etc. Insă Taina Pocăinţei este un mijloc mult mai sigur şi mai la îndemână. Iertarea prin ea este totală, în măsura în care şi ea este completă, de la temelia ei nelipsind nici faptele care atrag de la Dumnezeu mila şi iertarea: rugăciunea, postul, evlavia, dragostea ş.a. In plus, în ea obţinem şi dezlegarea prin puterea pe care Însuşi Mântuitorul a dat-o apostolilor Săi şi, prin aceştia, urmaşilor lor. Astfel, textele de mai sus nu contrazic învăţătura şi practica noastră privitoare la Taina Pocăinţei, în care preoţii duhovnici dau dezlegarea.

Sectarul: Nu trebuie să ne mărturisim preoţilor, deoarece ei nu pot ierta păcatele, căci scris este: Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? (Luca 5, 21) Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu?

Preotul: Intr-adevăr, numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Dar în însăşi Taina Pocăinţei, nu preotul este cel ce iartă păcatele, ci tot Dumnezeu, prin mijlocirea preotului. Dumnezeu este izvorul şi Stăpânul Darului, al puterii de a ierta păcatele, preotul fiind numai un administrator al acestui dar. Deci şi noi, la mărturisire, nu de la preot primim dezlegarea, ci de la Dumnezeu, prin harul Său pe care îl administrează preotul. Preotul este acela care numai transmite sau mijloceşte darul.
Sectarul: Preoţii sunt oameni păcătoşi şi este cu neputinţă ca un păcătos să ierte păcatele altora sau ca un preot să poată ierta păcatele cuiva în dezlegarea ce o dă când săvârşeşte Taina Pocăinţei.

Preotul: Adevărat este că preoţii sunt oameni păcătoşi ca toţi oamenii, după cum la fel de adevărat este că nu numai oamenii păcătoşi, dar nici chiar cei drepţi nu pot ierta păcatele cuiva. Dar – după cum ai văzut – în Taina Pocăinţei nu preotul iartă prin puterea sa păcatele penitentului, ci harul lui Dumnezeu prin mijlocirea preotului. Harul nu este al său, ci al lui Dumnezeu (II Cor. 4, 7) Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi,

 şi, chiar păcătos fiind, preotul poate avea acest dar. Căci şi Apostolul Petru a fost păcătos, fiindcă s-a lepădat de Domnul şi Învăţătorul său, şi totuşi a primit acest dar. De asemenea, l-a primit şi Apostolul Ioan, deşi el însuşi mărturiseşte că nu există om fără de păcat (I Ioan 1,8) Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.

(Apoc. 15, 4) Şi am plâns mult, fiindcă nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite în ea.

Iar Apostolul Pavel se socoteşte cel dintâi dintre păcătoşi (I Tim. 1, 15) Vrednic de credinţă şi de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.

In aceeaşi situaţie poate fi şi preotul. Dincolo de păcatele sale, de care va răspunde însuşi, are în el darul pe care l-a primit prin Taina Preoţiei, de a lega şi a dezlega păcatele (Matei 18, 18) Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.

Ioan 20, 21-23) 21. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi; 22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; 23. Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.

(Matei 23, 2-3) 2. Zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; 3. Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le….
—————————————————————————————————————————————–
Credinciosul: Dar cum trebuie făcută mărturisirea păcatelor, adică spovedania?

Preotul: Mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului trebuie a se face astfel:
a) Să fie completă, adică să cuprindă toate păcatele făcute de la ultima spovedanie, şi să nu ascundă nimic din cele făptuite;
b) Să fie sinceră şi făcută de bunăvoie;
c) Să fie secretă (făcută în taină);
d) Trebuie făcută cu umilinţă şi cu zdrobire de inimă, adică cu părere de rău pentru păcatele săvârşite şi cu dorinţă sinceră de a nu le mai săvârşi. Simpla mărturisire sau înşirare a păcatelor fără pocăinţă adevărată şi fără hotărârea de îndreptare nu aduce iertarea păcatelor, căci zice Domnul: De nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel (Luca 13, 5) Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel.

Totul este ca, de la o mărturisire până la alta, creştinul să se ostenească a-şi îndrepta cât mai mult viaţa, desăvârşindu-se în virtute.

Credinciosul: Dar când şi de câte ori trebuie să ne spovedim?

Preotul: Spovedania nu este legată de termene sau de soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de câte ori şi oricând simţim nevoia de a ne uşura sufletul de povara păcatelor, sau de a primi mângâierea Harului şi nădejdea iertării. Cu cât ne spovedim mai des, cu atât este mai bine. De obicei însă spovedania este legată de posturi. De aceea, porunca a patra a Bisericii ne învaţă să ne mărturisim păcatele de patru ori pe an, adică în cele patru posturi: al
Paştelui, al Crăciunului, al Sfintei Marii şi al Sfinţilor Apostoli. Cei mai evlavioşi pot a se spovedi în fiecare lună, iar ceilalţi, cel puţin o dată pe an, şi anume în Postul  Păresimilor.

Autor: Arhimandrit Cleopa Ilie

Lasă un răspuns