Ce a împreunat Dumnezeu,
omul să nu despartă
(Matei 19, 6)

  Nunta este Taina prin care un bărbat şi o femeie, învoindu-se în mod liber să trăiască împreună toată viaţa, pentru a se ajuta reciproc pe calea mântuirii, pentru a naşte şi a creşte prunci, primesc prin preot harul care le sfinţeşte legătura şi ajută la împlinirea scopului lor.

  Taina Nunţii sau a Cununiei a orânduit-o Dumnezeu chiar de la întemeierea lumii, după ce a făcut pe primul om, când a zis: Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el (Fac. 2, 18). Şi îndată Dumnezeu i-a făcut omului femeie din oasele şi carnea lui (Fac. 2, 21-24), după chipul şi asemănarea Sa; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicându-le: Creşteţi şi vă înmulţiţi (Fac. 1, 27-28). Binecuvântarea dată de Dumnezeu primilor oameni înainte de a se însoţi unul cu altul, o numim în Ortodoxie «cununie», înfăptuindu-se atunci când un bărbat şi o femeie se duc la biserică cerând preotului să-i binecuvinteze în numele Domnului. Astfel exprimat, putem spune că primii oameni au fost cununaţi direct de Dumnezeu, înainte de a se însoţi – Dumnezeu având în vedere lucrul acesta -, pentru ca însoţirea lor să nu fie o desfrânare.

  Păcătuind primii oameni faţă de Dumnezeu prin călcarea poruncii şi mâncând din pomul oprit (Fac. 2, 15-17), Dumnezeu i-a scos afară din grădina raiului celui pământesc (Fac. 3, 1-24). După potop, când Noe cu fiii săi şi cu soţiile lor au ieşit din corabie, iarăşi i-a binecuvântat Dumnezeu, zicându-le: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul (Fac. 9, 1). După aceasta, Dumnezeu a mai binecuvântat pe Avraam (Fac. 22, 17), apoi pe Isaac (Fac. 26, 1-4), iar prin Isaac, Dumnezeu a binecuvântat pe Iacov (Fac. 27, 1-29). Apoi Dumnezeu a dat prin Moise o binecuvântare lumească şi israeliţilor, dacă vor păzi toate poruncile şi toate legile date lor; iar dacă nu le-ar fi ţinut toate erau blestemaţi (Deut. 28, 1-15). In Legea lui Moise, omul avea dreptul să-şi ia soţie şi, dacă aceasta nu-i mai plăcea, îi dădea la mână o scrisoare («carte de despărţire»), şi aşa o lăsa şi-şi putea lua alta, pe care – dacă nu-i mai plăcea – de asemenea putea s-o îndepărteze (Deut. 24, 1-4; Matei 5 31; 19, 7). Venind în lume înţelepciunea lui Dumnezeu, Cuvântul întrupat (Ioan 1, 1-14), Şi-a zidit casa Sa întărind-o pe cei şapte stâlpi (Pilde 9, 1). Intr-adevăr, Domnul nostru Iisus Hristos, prin şapte Taine a venit să împlinească tot ce a fost proorocit în Lege şi în prooroci (Matei 5, 17; 11, 13), căsătoria fiind şi ea aşezată ca un stâlp al credinţei, ca o Taină a învăţăturii Dumnezeului şi Mântuitorului nostru. Astfel, schimbând Legea lui Moise (Evrei 7, 12) cu Legea credinţei (Rom. 3, 27), adică Legea cea Nouă (Matei 26, 26-28; Marcu 1, 15; Gal. 6, 2), El a schimbat şi beteşugul rânduielii căsătoriei Legii Vechi (Evrei 8, 7-13), care nici nu avea binecuvântarea cerului1, şi avea şi neajunsul că omul îşi putea lăsa soţia din orice pricină. Deci, în Vechiul Testament, Dumnezeu mustră acest rău obicei al iudeilor, spunându-le: Păstraţi-vă deci viaţa voastră; iar tu nu fi viclean cu femeia tinereţilor tale. Căci eu urăsc alungarea femeii… (Mal. 2, 15-16). Venind Domnul Hristos spre a îndrepta toate strâmbătăţile, spunea celor ce îl ascultau: S-a zis iarăşi (celor din vechime): «Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire». Eu însă vă spun vouă: Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată, săvârşeşte adulter (Matei 5, 31-32). Altădată, fariseii au venit la Iisus ca să-L ispitească si I-au zis: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa pentru orice pricină? Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început, i-a făcut bărbat şi femeie? Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va însoţi cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Ei I-au zis Lui: Pentru ce, dar, Moise a poruncit să-i dea carte de despărţire şi să o lase? El le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre… dar din început nu a fost aşa. Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată, săvârşeşte adulter (Matei 19, 3-9). Astfel, prin Hristos căsătoria este ridicată pe o treaptă superioară: El face din ea Taină.

Autor: Arhim. Cleopa Ilie

Lasă un răspuns