Dialog între Preot și Neoprotestant…!

Ce este Sfânta tradiție? 

 – Sfânta Tradiţie sau Sfânta Predanie este învăţătura dată de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat în scris, mai târziu. Ca şi Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie cuprinde descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre. Ea este viaţa Bisericii în Duhul Sfânt şi curentul viu al vieţii Bisericii, fiind al doilea izvor al descoperirii dumnezeieşti şi, ca atare, având aceeaşi autoritate ca şi Sfânta Scriptură. De la Adam şi până la Avraam au trecut 3387 de ani2, şi cu 430 de ani cât au stat israeliţii robi în Egipt (Gal. cap. 3)  fac 3817 ani. In aceşti ani, nici Sfânta Scriptură nu a fost şi nici sâmbăta nu s-a ţinut ca sărbătoare de vreun popor. Timp de atâtea mii de ani, oamenii cei credincioşi şi aleşi ai lui Dumnezeu s-au povăţuit pe calea mântuirii numai prin Sfânta Tradiţie, adică după învăţătura despre Dumnezeu însuşită prin viu grai; şi numai vreme de 1700 de ani – cât a fost de la Moise până la venirea Domnului – s-au călăuzit şi de Sfânta Scriptură a Vechiului Testament. După cum mai înainte de a se scrie cărţile Vechiului Testament lumea s-a povăţuit la cunoaşterea lui Dumnezeu şi la calea mântuirii numai prin Sfânta Tradiţie (predania prin viu grai), tot astfel, mai înainte de a se scrie cărţile Noului Testament, Sfânta Tradiţie a fost dreptarul după care primii creştini s-au povăţuit la calea mântuirii. Primul care a semănat învăţăturile Noului Testament prin viu grai în urechile oamenilor a fost însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care, trei ani şi jumătate cât a vestit Evanghelia Sa, nu a scris nimic, ci neîncetat în această vreme a învăţat poporul. Iar după ce Şi-a împlinit ascultarea către Părintele Său, pe apostolii Săi nu i-a trimis să scrie, ci să propovăduiască la toată lumea Evanghelia, spunându-le: Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Matei 28, 19-20). Din ziua întemeierii ei, anul 33 d.Hr., şi până în anul 44 d.Hr., când Sfântul Matei a scris prima Evanghelie, Biserica s-a condus fără Scriptura Noului Testament, s-a condus prin Sfânta Tradiţie, din care o parte va fi consemnată mai târziu în scris. De asemenea, au fost multe scrieri despre care s-a pretins că sunt inspirate şi scrise de Sfinţii Apostoli, dar Biserica a fost aceea care le-a admis, le-a recunoscut sau nu ca fiind inspirate, deoarece ea trăia adevărul Evangheliei mai înainte ca el să fi fost scris, îl trăia prin Tradiţie. Aşadar, iată ce este Sfânta Tradiţie: izvorul şi rădăcina ambelor Testamente – al celui Vechi şi al celui Nou şi de aceea noi o numim al doilea izvor al descoperirii dumnezeieşti şi o socotim ca având aceeaşi autoritate şi însemnătate ca şi Sfânta Scriptură. 

Sectarul:  Sfânta Scriptură este cuvânt dumnezeiesc şi nu este iertat a o înlocui sau a o schimba cu Tradiţia, care este cuvânt omenesc, pentru că scrie în Evanghelie: De ce şi voi călcaţi porunca lui Dumnezeu pentru datina voastră? Iar apoi: …aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră. Făţarnicilor, bine a proorocit despre voi Isaia, când a zis: «Poporul acesta… zadarnic Mă cinstesc ei, învăţând învăţături ce sunt porunci ale oamenilor» (Matei 15, 3, 6-9; Marcu 7, 13). De aceea nu este voie să înlocuim şi să schimbăm sau să adăugăm noi la Legea lui Dumnezeu, cuprinsă în Sfânta Scriptură, prin cuvântul omenesc al Tradiţiei.

Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce spui dumneata, căci Legea lui Dumnezeu nu este cuprinsă toată numai în Sfânta Scriptură. Auzi ce spune dumnezeiescul Evanghelist Ioan, că sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă
s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin (Ioan 21, 25). Iarăşi, acelaşi Evanghelist Ioan scrie în una din epistolele sale: Multe având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hârtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină (II Ioan 1, 12). Aşadar vezi că dumnezeiescul evanghelist mai mult se bucura cu ucenicii săi când avea posibilitate să le vorbească prin viu grai (predanie), decât atunci când le trimitea ceva în scris, iar voi, Neoprotestanții , ţineţi orbeşte şi nebuneşte numai la cele scrise şi nu băgaţi de seamă că atât Mântuitorul cât şi mulţi dintre apostoli n-au lăsat nimic în scris, ci au propovăduit prin viu grai. Cred că despre voi a proorocit marele Prooroc Isaia că uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea (Isaia 6, 9). 

Sectarul: Creştinii nu trebuie să se lase ademeniţi de alte învăţături omeneşti înşelătoare, deosebite de cele dumnezeieşti ale Sfintei Scripturi, căci aşa ne îndeamnă apostolul: Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşartă înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos (Col. 2, 8). Aşadar datoria noastră este să ne ferim de înşelăciunea predaniei (tradiţiei) omeneşti.

Preotul: Dumneata, după cât văd, eşti prea sucit la minte şi la înţelegere şi nu poţi face nici măcar această deosebire, de a înţelege care sunt învăţăturile cele cu predanie omenească şi care sunt cele cu predanie apostolică şi evanghelică. Ai adus aici un citat al Sfintei Scripturi care se referă la predania învăţăturilor omeneşti şi la filosofia cea deşartă a veacului de acum, şi care nu are nici o legătură cu Sfânta Tradiţie cea evanghelică şi apostolică a Bisericii lui Hristos. Apoi în dosul acestui citat, rău înţeles de dumneata şi de cei cu aceeaşi înţelegere asemenea dumitale, îţi ascunzi viclenia şi otrava  eresului care te stăpâneşte şi te învaţă a te împotrivi Predaniei celei apostolice a Bisericii celei dreptmăritoare. Sfânta Tradiţie nu este predanie omenească, nici filosofie şi nici deşartă înşelăciune, ci este Cuvântul lui Dumnezeu care s-a predat nouă prin viu grai. Marele Apostol Pavel ne învaţă şi ne îndeamnă să ţinem cu tărie predaniile, zicând: Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră (II Tes. 2, 15). Iar voi, sectarii, îndemnaţi pe creştinii cei neîntăriţi să hulească şi să lase predaniile apostoleşti şi bisericeşti, neînţelegând că însăşi Sfânta Scriptură este un rod al Duhului Sfânt, care a crescut din rădăcina şi din pomul Sfintei Tradiţii. 

Sectarul: Sfânta Scriptură ne este de ajuns pentru credinţă şi pentru mântuirea noastră şi deci nu avem nevoie şi de Tradiţie. Aşa rezultă din cuvintele Apostolului Pavel către Timotei: De mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate… (II Tim. 3, 15-16). Cuvintele sunt limpezi; oricare adaos la Sfânta Scriptură este de prisos.

Preotul: Aici este vorba numai de Scriptura Vechiului Testament, căci cea a Noului Testament nu era încă scrisă.
Pavel îi scrie lui Timotei că Vechiul Testament îi poate servi ca cel mai bun învăţător pentru întărirea credinţei în Hristos şi pentru educarea în creştinism. După tâlcuirea voastră, a sectarilor, ar urma ca nici cărţile Noului Testament – care în marea lor majoritate aveau să fie scrise în perioada ce a urmat acestei scrisori adresate de Apostolul Pavel lui Timotei – să nu fie primite, ci să ne ţinem numai de cele ale Vechiului Testament, despre care aminteşte aici Marele Pavel lui Timotei.

Sectarul: Nu putem admite Tradiţia, pentru că în ea au intrat cu vremea multe elemente false şi astfel, mai ales astăzi, nu mai putem deosebi Tradiţia cea adevărată şi apostolică de cea falsă.

Preotul: Ascultă, omule! Nu crede în această privinţă minţii tale, nici celor întunecaţi la înţelegere asemenea ţie. Crede cele ce auzi de la noi, că Biserica lui Hristos a statornicit adevărurile de credinţă – dezvoltate de-a lungul Tradiţiei – prin canoanele Apostolice, prin canoanele Sfintelor Sinoade ecumenice, ale celor locale, ale cărţilor simbolice, prin mărturisirile de credinţă, întocmite de sfinţi arhierei făcători de minuni, statornicind dreptarul sfintei credinţe ortodoxe, care era atacată de multe cete eretice existente în acele vremuri. Cât priveşte neschimbarea şi nealterarea Sfintei Tradiţii, aceasta se poate controla în baza următoarelor condiţii:

1. Să nu cuprindă în sine contraziceri; să nu se contrazică cu Tradiţia apostolică sigură; să nu se contrazică cu Sfânta Scriptură. Numai fără astfel de contraziceri este posibil ca o învăţătură oarecare din Tradiţie să provină de la Mântuitorul sau de la Sfinţii Apostoli, care au fost sub înrâurirea directă a Sfântului Duh.

2. Să fi fost ţinută de Bisericile apostolice şi să aibă continuitate neîntreruptă şi controlată până astăzi.

3. Să fi fost recunoscută şi urmată totdeauna de întreaga Biserică ecumenică.

4. Să fie în perfect acord cu toţi, sau dacă nu, cel puţin cu cea mai mare parte a părinţilor şi învăţătorilor bisericeşti. Când o tradiţie nu împlineşte aceste condiţii, ea nu poate fi adevărată şi sfântă, deci nu poate fi admisă sau urmată.

Sectarul: Cu toate aceste verificări pe care ziceţi că le-a făcut şi le face Biserica Ortodoxă referitor la adeverirea Tradiţiei, noi mai siguri suntem pe învăţăturile cuprinse în Sfânta Scriptură. Căci primii creştini primeau numai cele scrise in Sfânta Scriptură, după cum este scris: Aceştia (iudeo-creştinii din Bereea) erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacă ele sunt aşa (Fapte 17, 11). De aici urmează că noi trebuie să ţinem numai învăţăturile pe care le găsim scrise în Sfânta Scriptură.

Preotul: Dumneata şi cei asemenea dumitale înţelegeţi sucit şi cu rătăcire şi vă lăudaţi că ţineţi numai învăţăturile scrise în Sfânta Scriptură. Iar marele Apostol Pavel vă ruşinează pe voi, căci el laudă pe creştinii din Corint nu pentru că ţineau învăţăturile cele scrise, ci pentru că îşi aduceau aminte de el şi ţineau cu tărie la învăţăturile cele nescrise pe care le primiseră prin Predanie (Tradiţie) de la el, scriindu-le: Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile cum vi le-am dat (I Cor. 11,2). Oare cum este bine: să facem ca voi şi să ţinem numai învăţăturile scrise, sau să urmăm pe marele Apostol Pavel, care laudă pe cei ce ţin predaniile nescrise? Ba mai mult, noi vă dovedim că Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti au crezut şi au predicat multe din Sfânta Tradiţie pe care o moşteniseră din vechime şi care lucruri nu se găsesc scrise în Sfânta Scriptură. Voi vă lăudaţi că ţineţi numai cele scrise, însă Apostolii propovăduiesc şi din cele nescrise în Sfânta Scriptură.

Sectarul: Unde se vede că Apostolii ar fi predicat afară de cele ce sunt scrise în Sfânta Scriptură?

Preotul: Iată câteva dovezi: Sfântul Apostol Iuda, în epistola sa cea sobornicească, printre altele zice: Dar Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: «Să te certe pe tine Domnul!» (1, 9). Ia caută dumneata în toată Sfânta Scriptură şi vezi dacă vei afla scrise aceste cuvinte. Dar şi mai jos, în aceeaşi sfântă epistolă, acelaşi apostol aminteşte de proorocia lui Enoh, zicând: Dar şi Enoh, al şaptelea de la Adam, a proorocit despre aceştia, zicând: Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Lui, ca să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi nelegiuiţii de toate faptele nelegiuirii lor, în care au făcut fărădelege, şi de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătoşi, netemători de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui (Iuda 1, 14-15). Dar nu numai Iuda Apostolul vorbeşte din Tradiţie, ci şi marele Pavel, în epistola a doua către Timotei, iată ce zice: După cum Iannes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă (II Tim. 3, 8). Şi iarăşi, marele Apostol Pavel, adresându-se preoţilor din Efes, le zice: …să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da, decât a lua (Fapte 20, 35). Acum te întreb pe dumneata, care crezi numai cele scrise, de unde au luat aceşti doi apostoli – Iuda şi Pavel – cuvintele de mai sus, căci nicăieri în Sfânta Scriptură nu le vei afla scrise? Vezi cum Apostolii au vorbit şi au folosit Sfânta Tradiţie şi cum greşiţi voi, hulind învăţătura cea nescrisă a Sfintei Tradiţii?

Sectarul: Totuşi, nu este cu putinţă ca Sfânta Tradiţie să se fi putut păstra până astăzi în întregime şi în toată curăţenia ei de la început şi de aceea noi avem garanţie mai mult în învăţăturile scrise din Sfânta Scriptură.

Preotul: Omule, nu fii surd la înţelegerea celor bune. Ai văzut în cele de mai sus că marele Apostol Pavel laudă pe creştinii din Corint pentru că au ţinut cu tărie predaniile cele nescrise, aşa cum le primiseră din gura lui. Ai auzit că Apostolii înşişi au folosit în propovăduirea lor cuvinte direct din Sfânta Tradiţie, cum sunt cele cu proorocia lui Enoh şi celelalte. Ţi-am arătat încă şi prin ce mijloace s-a păstrat de-a lungul veacurilor Sfânta Tradiţie şi care sunt semnele care garantează nealterarea şi curăţenia ei, şi totuşi dumneata la toate ai rămas neînţelegător şi nesimţitor, spunându-mi că nu ai garanţie decât în cele scrise. Acest lucru mă face să-ţi spun: Deschide, omule, urechile tale cele de gând şi auzi pe acelaşi mare Apostol Pavel, care îndeamnă şi sfătuieşte pe creştinii din Tesalonic să fie foarte atenţi şi vigilenţi în păstrarea Sfintei Tradiţii, zicându-le: Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră (II Tes. 2, 15). Iar în alt loc: Chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema (Gal. 1, 8). Inţelege deci că anatema este tăiere de la trupul tainic al Bisericii lui Hristos şi pogorâre de viu în iad cu dracii, şi sub această înfricoşată osândă eşti tu şi toţi ereticii sectari, care asemenea ţie nu voiesc a crede învăţăturile cele propovăduite şi vestite de apostoli prin viu grai.

Sectarul: Cum a putut a se păstra vreme de mii de ani aceeaşi normă a Sfintei Tradiţii în Biserică, de vreme ce preoţii si scriitorii voştri bisericeşti schimbă de la zi la zi adevărul Sfintei Scripturi şi predaniile apostolice, care la început au existat curate şi nealterate? După cum, dacă iei în mână o Biblie chiar de acum 50 de ani şi o pui alături cu cele de azi, nu mai seamănă nicidecum, tot aşa au făcut arhiereii şi preoţii voştri şi cu alte cărţi sfinte şi cu Sfânta Tradiţie, pe care voi, ortodocşii, vă lăudaţi că o ţineţi aşa cum aţi moştenit-o de la apostoli.

Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce susţii dumneata. Biserica lui Hristos este ocrotită de Duhul Sfânt şi nu poate greşi (Matei 10, 17-20; Ioan 14, 16-26; 15, 26; 16, 12-14; I Tim. 3, 15 ş.a.), fiind condusă în chip nevăzut de însuşi întemeietorul ei, Iisus Hristos, până la sfârşitul veacurilor (Matei 28, 20 ş.a). Dacă unii scriitori bisericeşti, fie arhierei, preoţi sau laici, au tradus Biblia din alte limbi sau au îndreptat vreun cuvânt învechit în felul lui de a se exprima, în limba de azi a poporului nostru, apoi aceasta a fost o îndreptare şi corectare de exprimare, iar nu o schimbare de fond a textului biblic. Dacă ar învia astăzi un român de pe vremea lui Mircea cel Bătrân sau a Marelui Ştefan şi ai vrea să vorbeşti cu el, aproape că ţi-ar părea că este din altă naţie, căci nu se mai vorbeşte azi întocmai limba poporului nostru cu cea care se vorbea atunci. Tot astfel şi cărţile de pe atunci, trecând vremea, s-au corectat de scriitori după vorbirea de azi, dar nu s-a schimbat înţelesul lor scripturistic şi tainic. Ţi-am spus mai înainte că temeiurile pe care se reazemă Sfânta Tradiţie şi prin care se asigură păstrarea curăţeniei ei originale şi transmiterea ei peste veacuri au fost: simbolurile vechi de credinţă, canoanele apostolice, definiţiile dogmatice ale celor şapte Sinoade ecumenice ş.a. Aici mai adaug că în păstrarea neschimbată a Sfintei Tradiţii avem şi alte mărturii de mare importanţă, precum sunt:

1. Literatura patristică. Scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale apologeţilor din vechime sunt pline de astfel de mărturii, care dovedesc că Sfânta Tradiţie s-a bucurat totdeauna, în Biserica creştină, de aceeaşi înaltă preţuire:

– Sfântul Ignatie Teoforul, Părinte Apostolic, ucenic alapostolilor ( 1 0 7 d.Hr.), după cum ne mărturiseşte istoricul Eusebiu din Cezareea, îndemna pe credincioşii de pe vremea sa să se ferească de învăţăturile ereticilor şi să păzească numai

Tradiţia apostolică; 

– Sfântul Policarp, episcop al Smirnei, tot un Părinte Apostolic ( 1 5 6 d.Hr.), după mărturia aceluiaşi istoric, a predat credincioşilor săi aceleaşi cuvinte (învăţături) pe care le-a auzit el direct de la apostoli;

– Hegesip, ne mărturiseşte tot Eusebiu de Cezareea, s-a sârguit să adune la un loc toate tradiţiile apostolice, şi a adunat mai multe din ele în cinci cărţi, care însă cu timpul s-au pierdut;

– Sfântul Irineu ( 2 0 2 d.Hr.) mărturiseşte pentru tradiţie în scrierile sale: „Toţi care voiesc să cunoască adevărul, trebuie să se îndrepte către Tradiţia apostolică, în toată lumea cunoscută” ;

– Origen ( 2 5 4 d.Hr.) scria: „Să fie păstrată Tradiţia bisericească predată prin ordinea succesiunii de la apostoli, care există în biserici până în ziua de astăzi”.

– Sfântul Vasile cel Mare ( 3 7 9 ) mărturisea: „Dintre dogmele şi propovăduirile păstrate în Biserică, unele le avem din doctrina cea scrisă, iar altele le-am primit din Tradiţia apostolilor, prin succesiune, în taină, nescrise; şi acelea şi acestea au aceeaşi putere către evlavie”.

– Sfântul Epifanie ( 4 0 3 d.Hr.) zicea: „Trebuie păstrată Tradiţia, pentru că nu este cu putinţă a afla toate în Sfânta Scriptură; Sfinţii Apostoli au depus unele în scrisori, altele în Tradiţie…”.

– Sfântul Ioan Gură de Aur ( 407) scrie: „De aici (din II Fes. 2, 15) se vede că Apostolii n-au predat toate prin scrisoare, ci multe fără scrisori, dar şi acestea nescrise sunt demne de crezare. Dacă este Tradiţie, atunci nu căuta nimic mai mult”.

– Sfântul Grigorie de Nyssa ( 3 9 4 ) scria: „Avem Tradiţia ajunsă la noi de la părinţi, ca o moştenire prin succesiune de la apostoli, transmisă prin sfinţii ce au urmat”.

– Clement Alexandrinul ( 2 1 5 d.Hr.) zice: „Aceia care explică Scriptura contra Tradiţiei bisericeşti, au stricat norma adevărului”.

– Tot aşa de hotărât în această privinţă scria şi Sfântul Ciprian ( 2 5 8 ) : „Dacă ne vom îndrepta noi la izvorul Tradiţiei dumnezeieşti, atunci se va curma rătăcirea omenească”.

2. Practica veche a Bisericii este, de asemenea, o importantă mărturie despre valoarea Sfintei Tradiţii şi despre preţuirea pe care a avut-o ea de la început până astăzi.

3. In Biserică, încă de la început s-au ivit eretici, care, pentru a-şi susţine părerile (rătăcirile), susţineau că practicile lor fac parte din Tradiţia apostolică, socotind-o şi ei ca având aceeaşi autoritate ca şi Sfânta Scriptură. Cei care i-au combătut, nu au negat valoarea Tradiţiei, ci au dovedit numai că practicile şi tradiţiile ereticilor erau false şi nu puteau avea autoritatea Tradiţiei adevărate apostolice. Să nu se uite că mărturiile de mai sus oglindesc în ele credinţa din vremea apostolilor şi imediat următoare până în secolul al IV-lea. Practica veche a Bisericii este, de asemenea,  o importantă mărturie despre valoarea Sfintei Tradiţii şi despre preţuirea pe care a avut-o de la început până azi. 

    Aşadar trebuie ţinută cu mare sfinţenie Sfânta Tradiţie, deoarece în Sfânta Scriptură nu este cu putinţă a afla toate cele spre mântuire. Sfânta Scriptură ne învaţă multe să facem, dar nu ne arată cum. De exemplu, ne cere să ne botezăm, dar nu ne arată şi cum; să ne mărturisim, dar nu şi cum; să ne împărtăşim, dar nu şi cum; să ne cununăm, dar nu şi cum; să ne rugăm, dar nu şi cum, şi unde, şi când; să facem semnul Sfintei Cruci pe faţa noastră, după cea scrisă: S-a însemnat peste noi lumina feţei Tale, Doamne (Ps. 4, 6), dar nu ne arată şi cum. Dar cine ne-a învăţat pe noi, prin scriere, să ne închinăm spre răsărit? Care Scriptură ne arată graiurile chemării Sfântului Duh de la sfinţirea Preacuratelor Daruri, adică la sfinţirea pâinii şi a paharului euharistic? Care învăţătură din Sfânta Scriptură ne arată să facem binecuvântarea apei botezului şi sfinţirea Hrismei (Sfântul şi Marele Mir)? Care Scriptură ne învaţă despre întreita afundare a celui ce se botează şi lepădările de satana de la Botez? Rugăciunea de doxologie către Sfânta Treime (adică Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh) din care Scriptură ne-a rămas nouă?

    Şi apoi acelaşi mare Sfânt Vasile, după ce ne arată acestea, zice că: „Dacă ne-am apuca noi a lăsa cele nescrise, din obiceiuri, ca pe unele ce nu ar avea putere mare, am greşi la înseşi cele mai de frunte, păgubind Evanghelia. Aşadar obiceiul ce-l ţine Biserica nescris, ca unul ce este de origine apostolică şi folosit de Sfinţii Părinţi ca Predanie rămasă de la ei în Biserica lui Hristos, are putere de lege”. Aşadar trebuie reţinut că importanţa şi folosul Sfintei Tradiţii provine din raportul strâns ce există între ea şi Sfânta Scriptură, căci într-adevăr, ele stau într-un raport de strânsă legătură şi de întregire reciprocă, bazat pe faptul că amândouă cuprind în ele Sfânta Descoperire şi sunt pentru noi izvoarele
acesteia. Prin urmare: a) este cu neputinţă să se contrazică între ele şi b) este cu neputinţă să nu existe între ele raporturi de reciprocitate. Sfânta Scriptură are numai în Sfânta Tradiţie mărturia cea mai sigură pentru canonul cărţilor ei şi pentru caracterul ei dogmatic (inspiraţia ei divină), iar Sfânta Tradiţie numai prin Sfânta Scriptură îşi poate dovedi curăţenia adevărurilor ei.
     

                                                                                            * * *

Credinciosul: Dar cum a luat naştere Sfânta Tradiţie?

Preotul: Despre aceasta ţi-am spus la început, dar la acelea mai adaug a-ţi spune: Să ştii că la începutul Bisericii, învăţătura a venit de la Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat. Iisus Hristos era astfel învăţătura şi predica vie. Prin predica lor, Apostolii s-au făcut şi ei vestitori ai adevărului. Ei puneau la temelia Evanghelie credinţei lor, şi a acelora pe care-i converteau, aceeaşi ieşită din plinătatea cunoaşterii vieţii dumnezeieşti de către Hristos, cu Care Apostolii petrecuseră împreună şi în care trăiau acum. Sfântul Apostol Pavel arată că predica apostolică este însuşi cuvântul lui Iisus Hristos, rostit prin gura Sfinţilor Apostoli şi zice: …dar cum vor chema numele (Aceluia) în Care încă n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, de Care n-au auzit? Şi cum vor auzi fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui de nu vor fi trimişi ? Deci, credinţa este din auzire, iar auzul, prin cuvântul lui Dumnezeu (Rom. 10, 14-17).

Credinciosul: Dar cum se numeşte Tradiţia încredinţată de-a dreptul Sfinţilor Apostoli?

Preotul: Tradiţia încredinţată de-a dreptul Sfinţilor Apostoli poartă numele de Tradiţie Apostolică. Din această Tradiţie, sau cu ajutorul ei, s-a dezvoltat Tradiţia bisericească.

Credinciosul: Dar cum s-a dezvoltat Tradiţia bisericească?

Preotul: Cum ţi-am spus mai sus. Sfinţii Apostoli n-au primit Scriptura, ci Tradiţia (prin viu grai de la însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos). Iar Biserica la rândul ei a primit-o de la Sfinţii Apostoli, care au dat-o primilor episcopi, iar aceştia, celor de după ei, până azi. Tradiţia, zice Sfântul Irineu, a ajuns până la noi prin supravegherea Bisericii, fără a se născoci scrieri, căci ea este o practică foarte deplină, neprimind nici adaos, nici micşorare. Fericitul Augustin spune că adevărurile Tradiţiei care se păstrează pe întreg pământul, au fost încredinţate fie de Sfinţii Apostoli, fie de Sinoadele ecumenice.

     Ceea ce ţine Biserica Universală şi n-a fost stabilit prin Sinoade, ci a fost totdeauna păstrat, a fost dat prin autoritatea apostolică. Este deci o Tradiţie Apostolică şi este o Tradiţie bisericească, în strânsă legătură una cu alta. Semnul adevăratei Tradiţii este neîntreruperea. „Marii (teologi) ai lumii, zice Fericitul Augustin, au ţinut ce au găsit în Biserică. Ce au învăţat de la înaintaşii lor,au învăţat şi ei pe alţii. Ce au primit de la părinţi, aceea au dat fiilor. De aceea trebuie crezut numai acel adevăr de credinţăcare nu se depărtează întru nimic de Tradiţia Apostolică şi Bisericească.

Credinciosul: Ce legătură este între Biserică şi Sfânta Tradiţie?

Preotul: Biserica păstrează Tradiţia. Iar Tradiţia uneşte şi întăreşte Biserica. După moartea ultimului Apostol, viaţa în Duhul nu s-a împuţinat, căci Mântuitorul făgăduise Apostolilor şi urmaşilor acestora că va fi cu ei până la sfârşitul veacurilor şi Duhul Sfânt îi va ajuta să înţeleagă tot adevărul şi să-l apere neştirbit (Ioan 16, 13). De aceea şi Sfânta Tradiţie s-a numit şi ţinerea de minte vie a Bisericii. Tradiţia fiind viaţa Bisericii, Biserica este spaţiul Tradiţiei.

Credinciosul: Dar unde se află cuprinsă Sfânta Tradiţie?

Preotul: Sfânta Tradiţie se află cuprinsă în:

1. Definiţiile dogmatice şi canoanele celor şapte Sinoade ecumenice şi ale celor nouă sinoade locale, în frunte cu Simbolul Credinţei alcătuit la Sinoadele de la Niceea (325) şi Constantinopol (381);

2. Cele 85 de canoane apostolice;

3. Scrierile Sfinţilor Părinţi;

4. Mărturisirile de credinţă ale martirilor;

5. Definiţiile dogmatice împotriva ereziilor;

6. Cărţile de slujbă ale Bisericii;

7. Mărturiile istorice şi arheologice referitoare la credinţa creştină apostolică19.

Credinciosul: Care estre datoria noastră faţă de Sfânta Tradiţie?

Preotul: Datoria noastră principală faţă de Sfânta Tradiţie este de a păstra cu sfinţenie şi neatins cuprinsul ei la fel cu acela al Sfintei Scripturi, aşa cum au făcut Părinţii din cele mai vechi timpuri.

Credinciosul: Care sunt semnele adevăratei Tradiţii?

Preotul: Semnele adevăratei Tradiţii le arată Vincenţiu deLerin, zicând aşa: „In Biserica Universală trebuie mare     grijă, ca acel lucru să-l ţinem, care a fost crezut pretutindeni, totdeauna, de toţi… Lucrul acesta va fi aşa, dacă urmăm universalitatea, vechimea şi consensul. Vom urma universalitatea în chipul acesta, anume, dacă1 mărturisim că singură această credinţă este adevărată, pe care întreaga Biserică o mărturiseşte pe pământ. Vom urma vechimea dacă nu ne depărtăm deloc de acele înţelesuri, pe care se ştie că le-au practicat sfinţii înaintaşi şi Părinţii noştri. Vom urma şi consensul, dacă, chiar în vechime, ţinem definiţiile şi părerile tuturor sau aproape ale tuturor preoţilor şi învăţătorilor deopotrivă”. Tradiţia trebuie să vină de la Apostoli. Aşa înţelegem vechimea ei. Ea trebuie să fi fost totdeauna şi pretutindeni în Biserică, fără schimbare.

Arhim. Cleopa Ilie

Lasă un răspuns