Dumitru Cornilescu s-a născut din părinţi creştini ortodocşi, în comuna Slasoma, jud. Mehedinti, la data de 4 aprilie 1891. Tatăl său era învăţător, iar mama casnică. Amândoi bunicii lui fuseseră preoţi.

Dumitru urmează şcoala primară în comuna natală, sub îngrijirea tatălui său. După terminarea scolii primare, pleacă la Bucureşti pentru a urma cursurile Seminarului Teologic Ortodox, încercând să continue tradiţia preoţească din familia sa.

La Bucureşti, tânărul Cornilescu intră în contact cu cărţi neoprotestante şi începe să devină întâi curios, apoi atras de creştinismul simplificat şi denaturat prezentat în acele cărţi.

După terminarea seminarului, urmează cursurile Institutului Teologic Ortodox din Bucureşti. Credinţa sa este însă impregnată de ideile neoprotestante, în mintea lui încolţind ideea că Biserica Ortodoxă are nevoie de o reformă. Aşa cum avea să relateze mai târziu, după ruperea de dreapta credinţă, este convins că creştinii ortodocşi din ziua de astăzi sunt cu toţii într-o stare duhovnicească proastă, necesare pentru îndreptare fiind nişte cărţi simple, într-un limbaj accesibil tuturor. Pe baza ideilor protestante preluate din anturajul în care se mişcă la Bucureşti, Cornilescu îşi construieşte o mântuire proprie, raţionalistă, separată de Biserică, de Trupul lui Hristos şi de părtăşia cu Sfinţii lui Dumnezeu.

         Între 1912-1916 frecventează biserica „Cuibul cu barză” din Bucureşti, unde preotul Tudor Popescu amesteca slujirea ortodoxă cu idei religioase protestante. Prin noutatea oferită, Tudor Popescu devine un model pentru studentul Cornilescu.

      Iată cum definea cunoscutul filosof şi gazetar Nae Ionescu activitatea din acea perioadă a lui Cornilescu:

„De trei ani se continuă stăruitor, la „Cuibul cu barză”, acţiunea evanghelizatoare, eminamente neortodoxă, a preoţilor T. Popescu şi D. Cornilescu, prin predici şi prin cărţi pe a căror copertă Sfânta Cruce este încălecată de coroana bizantină a unei regine de sânge englez.”

Tudor Popescu începuse să elimine pasaje din Sfânta Liturghie, potrivit cu ideile lui de înnoire a Bisericii. De pildă, nu mai spunea în cadrul slujbei „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pre noi” şi nici „Pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri…”

Convins că prin scrieri simple poporul creştin ortodox se poate deştepta, Cornilescu începe să traducă în română unele cărţi protestante. De la această activitate până la ideea „necesităţii” unei noi traduceri a Sfintelor Scripturi nu a fost decât un pas. Cu o falsitate remarcabilă, Cornilescu avea să povestească ulterior cum şi-a dat el seama că românii nu se pot întoarce la Dumnezeu din cauză că limba română folosită în Sfânta Scriptură este una greoaie. Relatările protestante care îl prezintă pe Cornilescu ca pe un mare teolog conţin afirmaţia eronată că în acea perioadă, Bibliile româneşti erau scrise cu caractere chirilice!

După absolvirea facultăţii se dedică proiectului vieţii lui – traducerea Bibliei într-un limbaj accesibil. Este susţinut de prinţesa Rallu Calimachi, de religie protestantă, adeptă şi ea a unei noi traduceri a Scripturilor. Ea îi oferă găzduire în castelul ei de la Stâncesti, jud. Botoşani, unde Cornilescu îşi realizează, timp de patru ani, noua traducere, ajutându-se de traducerile protestante în limbile engleză, franceză şi germană. Părtinirea protestantă în acest demers se vede încă de la început, când, pentru traducerea Vechiului Tesment,  el are de ales între versiunea Septuaginta, folosită în Biserică, şi textul masoretic, mai nou cu aproape o mie de ani şi folosit de protestanţi. Alegând versiunea masoretică a Vechiului Testament, Cornilescu elimină din start cărţile deutero-canonice de la sfârşitul acestuia.

          În 1920, el publică la Bucureşti „Cartea Psalmilor sau Psaltirea Împăratului David”, iar un an mai târziu vede lumina tiparului întreaga Scriptură.

Stilul şi limbajul sunt simplificate, traducerea este uşor de citit, însă conţine erori din cauza prejudecăţilor protestante ale autorului. Totodată, prin stilul simplificat se pierd unele înţelesuri mai adânci ale textului. Iată câteva aspecte importante în care traducerea Cornilescu s-a îndepărtat de adevăr:

Mântuirea. O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioşi  (Mat. 24:13) Dar cine va rabda pana la sfarsit va fi mantuit.

(Ioan 10:9) Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mantuit; va intra si va iesi si va gasi pasune.

(Faptele Apostolilor 2: 40…) Si, cu multe alte cuvinte, marturisea, ii indemna si zicea: „Mantuiti-va din mijlocul acestui neam ticalos.”

  În timp ce în traducerea ortodoxă „mântuirea” are un sens  ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieţi, în traducerea lui Cornilescu citim despre creştini că „sunt mântuiţi” sau „sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învăţăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viaţa credinciosului şi că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat.

„Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu”dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”

La fel şi citatul: „Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] şi între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine le el „cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei care sunt pe calea pierzării.”

Înţelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: „Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiţi-vă [agonízesthe] să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.” (Luca 13:23-24)

  În zadar Cornilescu modifică pasajul: „Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: „Nevoiţi-vă să intraţi…” elimină orice idee de mântuire exterioară, raţională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare – prin nevoinţa, lupta şi osteneala faptelor – din partea celui ce caută poarta cea strâmtă.

De aceea Scriptura ne vorbeşte despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoinţă [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica şi pierde dacă faptele „trupului” nu mai oglindesc credinţa „sufletului”: „Iar tot cel ce se nevoieşte, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Şi aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea aşa alerg, nu ca cum nu aş şti; aşa dau război, nu ca cum aş fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma]şi îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9: 25-27) 

  În originalul grecesc, creştinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranţa mântuirii, conform Apostolului: „Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14) Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicţie faţă de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit şi că încă aleargă după cunună.

Aceeaşi înţelegere ortodoxă despre mântuire se regăseşte şi la Apostolul Petru: „Şi de vreme ce dreptul abia se mântuieşte [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios şi păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziţie cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: „Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?”

Tradiţia. O altă schimbare a textului care nu îi face cinste lui Cornilescu este traducerea selectivă a cuvântului care apare în Noul Testament cu referire la tradiţii. În 2 Tesaloniceni 2:15, citim în traducerea lui Cornilescu: „Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturilepe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.”

Cuvântul tradus aici „învăţăturile” este cuvântul grecesc paradosis, acelaşi cuvânt care apare şi în textul din Matei 15:2, 3, unde Iisus îi ceartă pe iudei pentru că respectă mai mult nişte porunci omeneşti în dauna poruncilor lui Dumnezeu. Cornilescu, având anumite prejudecăţi împotriva tradiţiei ortodoxe, a preferat sa folosească un alt cuvânt. Ce spune de fapt textul din Tesaloniceni? Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credincioşi sa tina tradiţia pe care au preluat-o de la el. Aceasta tradiţie era atât scrisa, cât şi orală.

Preoţia. La Evrei 7:24, în Biblia ortodoxă (traducerea IPS Bartolomeu Anania) se poate citi: „dar Iisus are o preoţie netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac”, pe când în traducerea Cornilescu scrie „Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preoţie, care nu poate trece de la unul la altul”. Citatul este folosit de protestanţi pentru a justifica necredinţa lor fată de succesiunea apostolică.

Chipurile cioplite. Textul ortodox „ruşinaţi cei care se închină chipurilor cioplite” devine în traducerea Cornilescu „ruşinaţi cei care se închina icoanei”. În Apocalipsa, „chipul fiarei” devine pentru Cornilescu „icoana fiarei”. Icoana e totuşi un termen care apare mult mai târziu. In textul original (grecesc, masoretic, manuscrisele de la Marea Moartă) nu apare. La Cornilescu însă apare.

Ultimul Adam. În Biblia ortodoxă, Iisus Hristos este menţionat şi ca „ultimul Adam” (ESCHATOS ADAM – în greacă, conform 1 Corinteni 15:45). Cornilescu traduce eronat şi foloseşte „al doilea Adam” pentru Iisus, şi nu Ultimul, cum indică termenul eschatos.

Naşterea din nou. În Evanghelia după  Ioan, cap. 3, verset 3, este redată discuţia Domnului Iisus cu Nicodim. Mântuitorul îi spune: „Dacă nu se naşte cineva de sus, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu”. Cornilescu, traducând în fapt după versiunile protestante engleză şi franceză ale Bibliei (neoprotestantii îl laudă totuşi ca pe un erudit al limbilor vechi), scrie „dacă nu se naşte cineva din nou…”, pentru a face potrivirea cu doctrina neoprotestantă a naşterii din nou a creştinului, în urma unei rugăciuni spontane, care marchează totodată şi încheierea mântuirii. Textul original grecesc – gennisi anothen – înseamnă „să se nască de sus”. De altfel, la versetul 4, unde Nicodim întreabă cum poate să se nască un om bătrân, Cornilescu adaugă de la sine „…din nou”.

 Hiliasmul (mia de ani). Asemenea majorităţii neoprotestanţilor, Cornilescu traduce expresia hilia eti din cartea Apocalipsei 20:2 prin „o mie de ani”, făcându-se conform cu erezia hiliastă. Această erezia afirmă că Domnul Iisus va întemeia o împărăţie de o mie de ani pe pământ, între a doua Sa venire şi Judecata de obşte. Dacă Cornilescu ar fi cunoscut cu adevăratlimba greacă a Noului Testament, şi cum a înţeles Biserica de-a lungul timpului acest verset, nu ar fi făcut această greşeală. Este adevărat, această greşeală de traducere apare şi în unele traduceri ortodoxe ieşite pe piaţă, însă poziţia Bisericii a fost dintotdeauna împotriva unei asemenea idei.

Expresia grecească hilia eti înseamnă mii de ani, şi numai cu particula ta în faţă (ta hilia eti) are sens de singular (o mie de ani). Pentru detalii privind această erezie neoprotestantă şi înţelegerea corectă a versetului respectiv din Apocalipsă, vă recomand acest material.

Modificări în Vechiul Testament. Alegând să lucreze pe textul masoretic, mai nou cu o mie de ani decât versiunea Septuaginta, Cornilescu îşi afirmă de la început preferinţele protestante. Există unele diferenţe între cele două versiuni ale Vechiului Testament, diferenţe care se regăsesc şi între traducerea ortodoxă şi lucrarea lui Cornilescu. Un exemplu sunt diferenţele de la Psalmul 39:9 / 40:6 comentate mai jos.

„Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acesta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Facere 3:15) „Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înţeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: „aceasta [ea] îţi va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului.

Aceeaşi cenzură se constată şi asupra pasajului: „nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: „ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică şi profetică cu lógos – Logosul Întrupat – Iisus Hristos.

Textul de mai sus se regăseşte şi la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos şi diavol este redat întocmai după Septuaginta şi nu după versiunea masoretică folosită de Cornilescu.

Psalmul 39:9 (în Septuaginta) arată aşa: „Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” La Cornilescu (textul masoretic), versetul arată diferit: „Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” Profeţia din textul Septuagintei dispare astfel la Cornilescu.

De asemenea, Cornilescu nu este constant în privinţa unor cifre din Vechiul Testament. La 2 Împăraţi 8:26, Ahazia are 22 de ani, iar la 2 Cronici 22:2, are 42 de ani. Există şi alte exemple.

Din cauza acestor erori, noua traducere nu a întârziat să producă reacţii.

În vara anului 1923, Dumitru Cornilescu şi Tudor Popescu îşi petrecut concediul împreună, la Blankenburg, în Germania, unde Cornilescu mai fusese cu alt prilej. Cunoscuse acolo un pastor protestant, Moderson, care organiza în fiecare vară cursuri „biblice”. De altfel, acest Moderson făcea şi el parte dintr-o dizidentă din propria biserică şi ţinea aceste cursuri „biblice” anume pentru a-şi propovădui ideile personale. Între Moderson şi Tudor Popescu se leagă o oarecare prietenie, părintele Popescu alunecând astfel şi mai mult pe panta rătăcirii sectare.

Pentru atenuarea disputelor iscate de traducerea sa, Patriarhul Miron Cristea îi recomandă lui Cornilescu să plece pentru o vreme din tară. Cornilescu îi urmează sfatul şi pleacă în Elvetia, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii (survenit în anul 1975), susţinut fiind de prinţesa Calimachi şi rupt complet de dreapta învăţătură creştină.

Astăzi, protestanţii şi neoprotestantii din România îl prezintă pe Dumitru Cornilescu ca pe o mare personalitate – „un mare teolog ortodox care s-a întors la Dumnezeu prin citirea Bibliei într-o limbă accesibilă”. Relatările lor conţin, pe lângă informaţii eronate (Cornilescu a fost ba preot, ba călugăr ortodox), şi afirmaţii tendenţioase în genul „Cornilescu s-a pocăit şi a fost dat afară din Biserica Ortodoxă”. Chipurile, în Biserica Ortodoxă nu sunt permise pocăinţa şi întoarcerea la Dumnezeu!

În ceea ce priveşte calitatea de „teolog” a lui Dumitru Cornilescu, trebuie spus că nu orice posesor al unei licenţe în Teologie este şi theologos. Numai cel ce cunoaşte pe Dumnezeu este în măsură să vorbească drept despre El. Altfel, până şi un lider al homosexualilor din România are o diplomă în Teologie Ortodoxă.

După părerea părintelui Cleopa, prezentată în cartea „Pelerinul român” de pr. Gh. Băbut, Dumitru Cornilescu a fost o persoană ce a căutat să profite financiar de ajutorul sectanţilor, traducerea sa nefiind decât o făcătură bună doar a sminti ortodocşii.

În loc de încheiere

Am citit traducerea lui Cornilescu de mai multe ori, înainte de a citi traducerea ortodoxă. Limbajul simplu m-a ajutat să înţeleg învăţăturile de bază ale Sfintelor Scripturi. Când am început însă să citesc traducerea ortodoxă, am rămas uimit de frumuseţea şi de bogăţia duhovnicească a textului. În mod deosebit, Epistola către Evrei, în varianta ortodoxă, oferă – prin exemplele de răbdare şi stăruinţă ale patriarhilor Vechiului Testament – înţelesuri mult mai profunde în ceea ce priveşte mântuirea ca proces de durată în viata credinciosului.

 Autor: Bogdan Mateciuc

Lasă un răspuns